Na, tocmai când ziceam că m-am săturat să o văd pe Meryl Streep irosindu-se în diverse comedioare cu scenarii făcute pe bandă rulantă, mi-au căzut ochii pe Julie & Julia. Şi am avut instant senzaţia că venerabila actriţă şi-a scos de la naftalină ambiţia de a intra cu totul în pielea unui personaj ce adună un festin delicios de idiosincrazii inedite (statură, voce, gestică). E vorba de Julia Child, un fel de Sanda Marin americană (dacă numele nu vă sună cunoscut, întrebaţi cea mai apropiată mamă/bunică; sau aruncaţi o privire aici).
![](http://2.bp.blogspot.com/_joJ9grRYpHc/S9SxYvGdZ0I/AAAAAAAACVA/_7ajqkvkA8k/s400/julie.jpg)
De fapt poate nu chiar Sanda Marin, pentru că Julia Child îşi învaţă cititorii şi, mai apoi, telespectatorii nu cum să gătească pur şi simplu, ci franţuzeşte. (Întreprindere care, după probabil a intuit doamna Marin, nu mi-o pot imagina supravieţuind vreodată în patria noastră prea puţin urbană.)
În fine, înapoi la film. Julie & Julia un fel de film-sandwich. Adică avem două felii narative - peripeţiile de prin anii '50 ale lui Julia Child, incluzând momentele în care îşi descoperă vocaţia de maestră culinară + experimentele din bucătărie ale unei succesoare de-a ei, Julie Powell, petrecute prin anii 2000. Şi apoi o umplutură ce le ţine laolaltă (la cuisine française, bien sûr). Despre felia lui Julie (Amy Adams) nu sunt multe de remarcat. Poate pentru că e cam insipidă. Asta mai ales în comparaţie cu cea a lui Julia (Meryl Streep) - atât de plină de saft şi culoare. Una peste alta însă, sandwich-ul cu poveşti este unul simpatic, savurabil chiar şi dacă nu eşti gurmand (deşi asta ajută).
No comments:
Post a Comment