Nov 26, 2007

Vera Drake

Where: Gloomy, Dickensian, post-war London. The working class neighborhoods, with their sordid little apartments. Grayish walls and screeching stairs. Cold and damp air. Nippy, foggy mornings.

Who: Vera Drake. Putting the kettle on. Humming while cleaning and scrubbing and taking care of everything. Making nice cups of fresh tea. For her numb and autistic mother, for a neighbor in a wheelchair, for her two kids, for the young fellow living alone across the hall. Moving her petite silhouette and spreading the bright vigor. Smiling and helping just about everyone. Including girls she shouldn’t.

When: Early 1950s. The calm, settled-down life after the war. The swing and tango dancing nights. The inherent happiness of a country out of war, despite shortages.

What: Vera’s “helping young girls out”. Friday after Friday, always at 5 o’clock, she goes with her red rubber syringe and pumps soap water inside them. The mothers of seven kids living in two rooms, the young black girls just landed from some far-away colony, the unfaithful wives feeling guilty while their husbands fight in Korea. Always poverty, nervousness and trembling legs spreading. She never asks for money. Always calls them “dear” and “love”, touches their bellies gently and asks them to tell when they feel full.

Why: Because she just can’t help but helping. Because they can’t afford it and they need it. (On a slightly sketched and unfinished narrative moving in parallel for a while, we see a glimpse of how this is done in the world of the rich. Equally distressing and significantly more expensive. However, legal.)

Side-notes: Themewise, close to 4 Months, 3 Weeks and 2 Days. Equally numerous and well-deserved awards. Some significant differences: the manifestations of fear and guilt (complete paralysis vs. desperately looking for solutions); the behavior of “authorities” involved (the unbelievable kindness and gentility of the policemen vs. the inherent meanness of everyone with some kind of administratively significant position)

Imdb

Nov 18, 2007

Filling up holes in film library

Back to the classics. Watched Scarface (1) and Raging Bull (2) over the weekend.

(1) Finally discovered the source of the famous Thurman/Travolta dance in Pulp Fiction. Knew Tarantino was a master of pastiche but couldn’t pinpoint the source up to now. It’s the Pacino/Pfeiffer dance in the first part of Scarface! Where he’s just another Cuban immigrant starting it off in the drug business and she’s the boss’ girl. Of courses Tarantino overdoes it, but I found the atmosphere strikingly similar. Plus, I believe the final scene in Scarface, where Tony Montana is fighting that small army of hitmen - blood and bullets everywhere - is to be found in similar tones in at least one of the Kill Bill’s, somewhere underneath the layers of the palimpsest.

(2) I can’t believe I’ve missed this up to now. Reconfirmed the idea that DeNiro is one of the best actors of our times. The changes he underwent to become boxer Jake LaMotta are absolutely spectacular. Liked how Scorsese captures the atmosphere of the 60s and early 70s, though the film was released in 1980. How he sticks to black and white and how he focuses on details without making this a lyrical or image-centered film (like the drops of blood dripping from the thick line that surrounds the boxing ring after LaMotta's most violent defeat).

Nov 17, 2007

A Mighty Heart

Yes, the title is terrible! I would've probably skipped watching if I hadn’t come across this guy’s review and the fact that the film’s director is Michael Winterbottom.

I saw two of his earlier films some time ago and what I liked was how they mix the reliable, heavy and thorough air of a good documentary with dramatic fiction. Both in 24 Hour Party People (where he watches the rise of Joy Division, Happy Mondays and the like the in the midst of the early 80s’ new wave scene in Britain) and in The Road to Guantanamo (which gives the painful account of three British Muslims who end up by mistake in the famous Cuban prison), Winterbottom starts from true stories. And sticks to the facts. In A Mighty Heart he relies solely on professional actors to help recreate the story, unlike in The Road to Guantanamo, where the real characters are also present. And it's not any professional actors that we're talking about, but Miss Barbie herself: Angelina Jolie.

Despite some critics saying her whole Hollywood persona gets in the way of us suspending disbelief and truly picturing her in the shoes of Mariane Pearl, I think she does a great job in bringing this character to life. The accent, the pose, the smiles, the unspoken pain, the composed face in the TV interview – nothing seems to be overdone. It all contributes perfectly to the portrayal of a 5-month pregnant wife (and journalist) whose husband (also a journalist) gets kidnapped and beheaded in Karachi, Pakistan just days before the couple planned to leave Middle East.

Nov 10, 2007

Poveste din “Marlboro Country”

Pentru a popula planşa pe care s-a decis să monteze adaptarea romanului All the Pretty Horses, folosind cu obedienţă reţetarul western, regizorul Billy Bob Thornton a selectat următoarele: (a) câteva peisaje agreste luate cu copy-paste de pe afişele lucioase cu “Marlboro Country”, (b) turmele de cai sălbatici lipite pe fundalul galben-nisipos al semi-deşertului, (c) colinele tăiate abrupt printre care şerpuieşte Rio Grande, plus (d) călăreţii ce ţin dârz hăţurile armăsarilor mustang şi aruncă priviri de bărbat-alfa de sub pălăria largă de cowboy. Asta pentru început. Apoi odată povestea urnită, a pus la bătaie şi o sămânţă de love-story, retezată însă fără milă când a încolţit prea obraznic. Motivul ? A arăta clar că priorităţile lui “Marlboro Man” sunt stabilite fără nici o urmă de echivoc : întâi caii, pe urmă femeile. Cu foarte mici excepţii, regretabil soldate cu o lacrimă pe obrazul cowboy-ului principal.

Deşi traducerea românească a titlului rezonează a dulcegărie ieftină mai ceva dec ât coperta unui roman de Sandra Brown, să nu credeţi că Pasiune neîmblânzită (All the Pretty Horses) explorează vreun amor cu probleme sau deviant pe fundalul rural-rustic al Americii tradiţionale, la fel ca Brokeback Mountain. Nu. De data asta machismul nu e doar aparent, iar posesorii de pistoale şi de lasouri reprezintă cu adevărat masculinitatea învirgonţată ce caracterizează în mod stereotip imaginea de cowboy.

Cunoscut mai degrabă pentru prezenţa în faţa camerei decât în spatele ei, regizorul Billy Bob Thornton adaptează în All the Pretty Horses romanul omonim de Cormac McCarthy. Deşi, pe de o parte, îi e fidel cărţii prin aşezarea episoadelor narative, făcând o traducere corectă de pe pagină pe ecran, pe de alta, artifiicile auctoriale specifice scriituri lui McCarthy îi scapă fără speranţă. Cu toate că stilul atât de personal al lui McCarthy de a reda micile detalii de atmosferă reprezintă un ingredient vital succesului acestei poveşti, altfel banale, transpunerea sa pe peliculă rămâne un eşec. Ce rezultă e un film care convinge cu greutate şi care nu a fost tocmai luat în braţe de critici. Chiar dacă distribuţia conţine în mare parte nume ce ţin prima pagină a revistelor mondene de la Hollywood.

Filmul urmăreşte traseul pe care John Grady Cole (Matt Damon) şi Lacey Rawlins (Henry Thomas) îl parcurg din Texas, unde ferma ce a aparţinut familiei celui dintâi de câteva generaţii este acum vândută unei companii petroliere, spre Mexic. Contrar antitezei frecvente dintre bogaţia şi bunăstarea Statele Unite, şi sărăcia şi corupţia ce domnesc în Mexic, cele două personaje purced spre sud cu imaginea unui paradis în minte. Ei caută acolo lucruri pe cale de dispariţie în America anilor ’48-’49, când explozia industrială începe să facă loc tot mai mult autostrăzilor şi sondelor de petrol. Caută vechile ferme, atât de mari încât îţi ia o săptămână să le străbaţi călare de la un capăt la altul, sau caii sălbatici ce încă aleargă liberi şi trăiesc în pustietate.

Perspectiva romantică asupra acestui eden sudic se continuă previzibil cu o poveste de dragoste ce începe între John şi Alejandra (Penelope Cruz), fiica fermeriului mexican foarte bogat, pentru care lucrează cei doi americani. Si parcă pentru a ne aminti că acţiunea are loc în patria telenovelelor, scenariul alunecă încet spre binecunoscutul stil, asigurând beţele în roate aducătoare de dramă în iubirea dintre cei doi. Evident că părinţii ei nu sunt de acord cu relaţia dintre John şi Alejandra. Evident că există o mătuşă – matroană aristocrată, ce face şi desface toate deciziile luate în familie – care aranjează capturarea lui John şi Lacey de către poliţie, sub pretextul unui delict fabricat. Şi de aici intrăm în tenebrele sistemului mexican de justiţie, unde corupţia şi nedreptatea sunt la ordinea zilei. Însă nu vă îngrijoraţi : povestea are happy-end. Până la urmă, John o lasă în urmă pe Alejandra, şi se reîntoarce la viaţa de cowboy adevărat alături de Lacey. Priorităţile sunt restabilite; caii rămân mai importanţi decât femeile. Că doar suntem în “Marlboro Country”.