Drum session

După o cură de tango piazzollesc - cu implicita sa abstinenţă de la percuţie (dacă e să nu luăm în seamă efectele ieşite din ciocănitul ritmat, sporadic, al viorii) -, ce poate fi mai fain decât o întoarcere la mama Africa? Aşa zgomotoasă, apetisantă şi explodând de viaţă cum apare în muzica lui Fela Kuti. Sau măcar în acest crash-course în mânuitul tobei africane, oferit de un ascultător entuziast al său, în The Visitor.  

Puţin tango? Nuevo tango?

Sau Libertango? 
Mulat, mai jos, ca o mănuşă pe profilul de interpretare al lui Yo Yo Ma. Asortat fără greş cu mixul lui propriu de vigoare şi nostalgie, de eleganţă şi viraje sonore bruşte, energice.

Totul sub marca personală a lui Astor Piazzolla. Care poate fi experimentată live, mâine, cu Nuevo Tango Quintet. Şi care înseamnă un refresh curajos dat tangoului tradiţional. O infuzie de sonorităţi clasice şi jazz, cu întinderea noţiunii de armonie spre limite noi. Sfidarea aşteptărilor avute deopotrivă de ascultătorii tangoului tradiţional şi de cei ai muzicii clasice. Dar şi câştigarea fără drept de apel a amândurora. După reţeta de seducţie numită nuevo tango. 
Şi elaborată de Piazzolla - crescut în preajma legendarului Carlos Gardel, a cărui muzică poate v-o amintiţi din scena asta (pe care aş lua-o categoric cu mine dacă ar fi să-mi fac bagajul pentru restul vieţii pe o insulă pustie):

A hyperballad for a hyperreal Wednesday

Faithless, breathless

Un delfin translucid glisează pe cerul de apă de deasupra oraşului.
Sunt eu, după 4 km de alergat cu Maxi Jazz & Sister Bliss. And I'm not going home.

Trei paşi înainte, trei înapoi

Mişcarea nu e neapărat intuitivă sau uşor de dus, însă odată prinsă, curge revelator şi extrem de agreabil. Rutina e bine să fie urmărită atent, în ciuda variaţiei potenţial disturbante a ritmului. Şi începem aşa:

Unu! Picioarele depărtate, genunchii flexaţi, braţele îndoite şi îndreptate lateral. Mişcările bazinului şi ale genunchilor urmăresc bătaia tamburului. Unu-doi, unu-doi. Apoi de la strofa următoare începe improvizaţia. Cam aşa cum demonstrează Uma & Jon în secvenţa asta epică din Pulp Fiction (Tarantino, 1994).

Doi! Revenim la poziţia de start, braţele îndoite la nivelul umerilor, spatele întors la partener. Mişcarea rămâne la nivelul braţelor, deschise, flexate, fluturate uşor pe ritm. Privirea urmăreşte un punct imaginar de deasupra capului partnerului, căruia eventual i se mai pot da de mestecat nişte cuvinte ostile din când în când. Adică aşa cum arată cuplul Pfeiffer / Pacino pe ringul de disco din Scarface (De Palma, 1983).

Trei! Călcâiele lipite, vârfurile spre exterior, braţul drept pe umărul partenerului. Al treilea pas înapoi în timp pare un tango relativ facil, asta până când trompeta şi tobele virează spre un fel de swing destul de groovy încât să permită nişte improvizaţii, cam ca cele ale cuplului din Otto e mezzo (Fellini, 1963).

Plus puţin cha cha cha. Cu Anita.

Dacă tot am dat tonul de party fellinian cu mambo-ul Giullietei Masina din Nopţile Cabiriei, iat-o şi pe Anita Ekberg păşind desculţă pe ring. Delicioasa, voluptoasa, exuberanta muză din spatele filmului La Dolce Vita. Inseparabilă de festinul hedonist ce defineşte mare parte din peliculă, ea e preţioasa piesă "sweet" din aranjamentul "bittersweet" în care e încadrată Roma anilor '50.

"O văzusem întâia oară într-o fotografie cât pagina într-o revistă americană: puternica şi magnifica panteră făcea pe tânăra zburdalnică, călare pe rampa unei scări", povesteşte Fellini aici. "Senzaţia de încântare, de stupoare, de incredibil pe care o încerci în faţa creaturilor excepţionale ca girafa, elefantul, baobabul, am simţit-o (...) când am văzut-o venind în întâmpinarea mea (...), precedată, urmată, flancată de trei sau patru omuleţi, bărbatul, managerii, care dispăreau ca nişte umbre în faţa haloului unui izvor de lumină. Pretind că Ekberg e chiar fosforescentă. M-a întrebat de scenariu, bând dintr-un pahar enorm ce conţinea un cockteil plin de culori, de arome şi de peştişori - interesându-se dacă personajul său e pozitiv, care sunt celelalte actriţe, cu vocea unei fetiţe răcite, care o făcea şi mai tulburătoare. Aveam impresia că am descoperit ideile platonice ale lucrurilor, ale elementelor şi, într-o stare de îndobitocire absolută, murmuram pentru mine: 'Ah! Uite lobul urechilor, gingiile, pielea omenească.'"

Mambo chaplinesc, à la Cabiria

Sax and violence

"Forgive me Charlie Parker, wherever you are..."

What a difference a day made

I'm a slow developer, as M. would say. So slow that I still have my mind suffused with the colors, lights and sounds mixed together by Wong Kar Wai in this film I so rapturously adore: Chungking Express. And though I have re-seen it and re-felt it a while ago, there is one song still very much glued to my ears. Here it is.

Bucharest Tango

Introducing Oana Catalina Chitu. Live in Budapest, May 28 (thx, Dia!)

You can be Henry Miller, and I'll be Anais Nin

I want to go to Spain. But I won't.

Ieri seara in Club Setup.

The guys sound slightly better live, though I really love this video.

Dream dancing

Because, against all odds, I could really use a looong night out and a walk by the beach at dawn.

Etyl

Nice voice / act I recently discovered (thanks, Srn!)

Mariza

Asta-seara am fost sa o vad pe Mariza in concert. Dincolo de profunzimea grava a muzicii fado si de tonalitatea desavarsita, Mariza a avut o prezenta scenica cum nu am mai vazut de ceva timp. Vocea, gestica, tinuta. Cum a recitat o poveste cu acorduri de ghitara in fundal, cum a vorbit cu publicul, cum a lasat jos microfonul la un moment dat si a coborat de pe scena in public pentru a comunica direct, fara nici un device intermediar. Fain, fain, fain!

Amy Winehouse

Amazing voice: anachronically fresh.

Katie Melua

Have had this song for a long time in my head. Nice and mellow voice.

Gogol Bordello

I used to think the perfect recipe for a perfect feel-good morning was a huge mug of coffee and milk + one of the old Mano Negra albums. Or at least this worked wonders during my thesis writing days. Recently however, since I’ve started feeling more and more in touch with my Balkan/CEE roots, a new set of lively drums and guitars came into the picture. This time together with a wild violin and an equally vivacious accordion. What sets me into the right mood lately is Gogol Bordello, a band who takes the best of Gypsy music and combines it with the best of punk, and who – apparently – is responsible for some amazingly energetic live gigs. I’m planning to see that for myself on August 10, at Sziget Festival on Margit Island :)

So here’s a (rather low-key) sample.

As for some of their more famous tunes, you’ll probably enjoy them only if you’ve found yourself at least once in your life dancing rowdily on the sounds of The Clash. Otherwise, you might find this too radical :)

Norah Jones / "Not Too Late"

I'm not a big fan of country music. Always thought it's a bit too corny. But there's something about Norah Jones' last album - Not Too Late - that made me hang on to it, though it does often sound countryish. It might be because I missed that mixture of light guitar strings, soft piano and mellow voice. I probably haven't heard it since Jewel's old albums and maybe some of Alicia Keys' early pieces. Plus lyrics are pretty good too.

Personal favorite: Rosie's Lullaby. You can hear it here (if you have tzeava) or here (if you don't really; ah, and ignore images).

Bebel Gilberto / "Momento"

Cateva melodii de pe ultimul album se pot asculta aici Aceeasi combinatie de bossa, ritmuri molcome de electronica si jazz + o voce magica! Merge perfect intr-o seara calma, cu un pahar de vin negru. :) ... Aproape la fel de bine ca albumul meu favorit al lui Bebel Gilberto, care ramane "Tanto Tempo" (2000) :)