Jun 11, 2014

The Counselor / Avocatul: Un film târât în două direcţii opuse

Ce poţi să îţi mai doreşti după ce ai câştigat un vraf de premii literare prestigioase (printre care şi Pulitzer-ul) şi după ce ai fost catalogat în mod repetat drept unul dintre cei mai mari scriitori americani contemporani? Ei bine, ai putea să îţi doreşti să devii o personalitate la Hollywood, pare să răspundă Cormac McCarthy. După ce i-au fost ecranizate cu succes trei dintre romane, McCarthy s-a decis să nu mai fie doar autorul „după care” se fac filme, ci chiar cel care scrie scenariile. Primul pas în acest sens l-a făcut în 2011, cu Alb şi negru (The Sunset Limited), regizat de Tommy Lee Jones. Un film cu decoruri reduse şi buget modest, în care miza cade aproape exclusiv pe dialoguri. Un fel de piesă de teatru pusă pe peliculă, dacă vreţi.


Trei ani mai târziu, McCarthy repetă experimentul cu Avocatul (The Counselor). De data asta avându-l drept partener în scaunul regizoral pe Ridley Scott – acest bunic al thriller-ului hollywoodian. De la seria Alien sau de la Blade Runner şi până la Gladiator, Scott a creat o adevărată şcoală în ultimele câteva decenii, brevetând un stil de a face filme de acţiune ce asigură succes la box-office. Alăturarea celor doi poate părea improbabilă, la o primă vedere. Cum se împacă apetenţa pentru dialoguri stufoase şi incitarea la reflecţie pe marginea unor întrebări filosofice fundamentale, specifice lui McCarthy, cu pasul rapid, marşarea pe acţiune şi festinul de efecte speciale, specifice lui Ridley Scott? E drept că mariajul dintre cele două direcţii nu e complet nemaiîntâlnit, dar nici tocmai frecvent. Juxtapunerea ar fi putut rezulta într-un film de acţiune scris isteţ, à la Heist de David Mamet. Sau ar fi putut prelua un aer de pastişă, bazat pe replici şi întorsături narative care refrişează genul de acţiune, în maniera filmelor lui Tarantino. 

Trailerul împănat din plin cu celebrităţi al filmului Avocatul şi faima celor două nume majore care îi stau în spate au creat un torent de aşteptări pozitive în jurul său. Dar, din păcate, încă din prima jumătate de oră a filmului îţi poţi da seamna că stilurile diferite ale scenaristului şi regizorului nu au reuşit să se alieze pe un teren comun fertil, ci mai degrabă târăsc povestea în sensuri distincte. Când plonjând în discuţii abstract-filosofice care nu se asortează nicicum cu tenebrele lumii interlope în care se întâmplă acţiunea, când alunecând spre clişeu romantic şi replici fade, Avocatul  e un film în care se vede cu ochiul liber că se ciocnesc viziuni divergente în privinţa realizării.

Construită în jurul unui avocat (Michael Fassbender) care se trezeşte captiv între iţele unei poveşti complexe cu crime şi droguri dirijate de carteluri mexicane, povestea serveşte drept pretext pentru zugrăvirea unei atmosfere noir, condimentate din plin cu sex şi sânge. Nu lipsesc imagini cu trupuri decapitate, aluzii la „snuff films” (crime brutale filmate în direct pentru a fi comercializate ulterior), împuşcături şi cadavre aruncate la groapa de gunoi. Toate fac parte din peisajul cotidian al mahalalelor mexicane în care legea este dictată de cartelurile ce dirijează traficul de droguri. Mediul este perfect pentru reiterarea unor teme recurente la Cormac McCarthy. La fel ca în Drumul (The Road) sau în Nu există ţară pentru bătrâni (No Country for Old Men), umanitatea văzută prin ochii scriitorului american e definită, în esenţă, de cruzime şi violenţă. De un joc perpetuu între pradă şi prădător. Însă spre deosebire de acestea două – la care McCarthy a semnat doar romanele ce stau la baza filmului, nu şi scenariul –, Avocatul e marcat de o incongruenţă estetică greu de remediat.


În vreme ce filmele anterioare realizate după romanele lui McCarthy invită la reflecţie asupra prevalenţei pe care a dobândit-o violenţa în societatea occidentală, în Avocatul problemele efective de concepţie a filmului constituie un bruiaj constant, care te distrage de la substanţa ideilor abordate. Tarat de monologuri mult prea criptice şi adesea plasate inoportun, de un scenariu plin cu pasaje de umor ce se vrea negru dar cu greu reuşeşte să smulgă un zâmbet, filmul te face să te întrebi dacă talentul scriitoricesc al lui McCarthy poate fi cu adevărat transpus în domeniul redactării de scenarii. Prea sărac în tensiune pentru un thriller şi prea plin de acţiune pentru un film ce mizează pe dialoguri, Avocatul e un film inegal, ce reuşeşte să convingă cu greu. Iar de la ratare nu îl salvează nici măcar jocul căruia nu  i se poate reproşa nimic al lui Michael Fassbender, în rolul avocatului ce află pe propria piele că nu poţi fi doar un pic mânjit cu banii cartelurilor de droguri. Şi nici cel al lui Cameron Diaz, care sfâşie cu un calm de felină destinul tuturor personajelor din jurul ei şi calcă pe cadavre cu un sânge rece ce aminteşte de personajul lui Kristin Scott Thomas din Numai Dumneze iartă (Only God Forgives), una dintre revelaţiile noir ale anului trecut. Jocul câtorva actori şi replicile ce încapsulează definiţia apocaliptică a umanităţii prin ochii lui McCarthy sunt, poate, singurele motive care fac filmul demn de văzut pentru fanii scriiturii sale.   

No comments: