Sep 10, 2013

Post Tenebras Lux

Un rezumat de un singur cuvânt al lui Post Tenebras Lux de Carlos Reygadas ar putea fi "nelinişte". Iar asta în ciuda unor pasaje de aparentă acalmie sau chiar fericire pe care familia ce stă în centrul filmului - plasată într-o zonă rurală mexicană, deşi cu un evident şi pregnant trecut urban - le petrece.

Neliniştea e impregnată în întregul decor pe care e colorată realitatea, ca într-un film de Haneke. Deşi izbucniri cu adevărat violente sunt puţine, rare, şi prea puţin explicite, spectrul unei agresiuni iminente pluteşte pretutindeni. Frica, certitudinea că ceva cumplit e pe cale să se întâmple. În plus, anxietatea urbană e departe de a fi fost lăsată în urmă odată cu părăsirea oraşului. Ea îşi urmează credincioasă victimele în noul spaţiu, de data asta rural, în care ele speră să îşi găsească liniştea. 

Post Tenebras Lux e un amalgam de vise, fantezii şi episoade parţial sau total reale. Nu ştim în ce măsură, nici nu contează. Un fir roşu se discerne printre întâmplări şi replici mai mult sau mai puţin imaginate. 


Spre deosebire de The Tree of Life al lui Malick, cu care Post Tenebras Lux împărtăşeşte un oarecare apetit de a explora adevăruri fundamentale despre viaţă şi despre dispariţia ei, filmul mexican e mai sărac în derapaje emfatice. Privitorului îi revine mai multă libertate de a înţelege singur, de a reflecta pe cont propriu. 

Apoi sunt acele câteva scene de o nebănuite desăvârşire regizorală. Mă gândesc mai ales la scena de debut, în care camera urmăreşte o fetiţă de doi ani plimbându-se printr-o cireadă de vaci într-o lumină de crepuscul, la începutul unei ploi de vară, şi care e de o frumuseţe pe care mi-e imposibil să o explic în cuvinte. 


No comments: