Vederi din Brooklyn

Intamplarea a facut ca Lada fermecata sa fie vecina de raft cu The Brooklyn Follies. Exact asa: cartea lui Malamud tradusa (cam slabutz, daca e sa fim sinceri, dar observ ca traducerile fusherite sunt deja o regula pentru cartile din colectia Cotidianul) si a lui Auster in original. Si cum de cateva saptamani am reinceput sa iau la bifat lista cu romane/carti de fictiune restante (rasfoind lenes o pagina dupa alta, fara a cauta nimic in mod special, reprimand atent reflexul de a sublinia, fisha, conecta etc), m-am apucat de ele in aceasta ordine. Desi amandoua fixate pe spatiul urban al New York-ului - la vreo jumatate de secol distanta, ce-i drept: Malamud vede lumea prin lentila postbelica, iar Auster, cu relaxarea pre-11 septembrie -, cele doua expun personaje si spatii din universuri complet diferite.

America gri din povestile lui Malamud nu are mai nimic in comun cu tihna si perpetua senzatie ca timpul e generos din romanul lui Auster. Peisajele urbane sarace si sumbre, cu emigrantii lor evrei ce-si duc zilele mizere si triste, aduc aminte mai degraba de Kafka decat de paradisul prosper american pe care filmele de la Hollywood ne invata sa il ravnim. De Kafka si poate de atmosfera catorva povestiri din primul volum publicat de Philip Roth - Goodbye, Columbus. Surprinsa din diverse unghiuri, imaginea recurenta din povestile lui Malamud e cea a evreului sarac, fugit din Europa lui Hitler si silit sa reporneasca viata de la zero, in conditiile unei mizerii umilitoare. Bolnavi si amarati, cu micile lor magazine parca vesnic in pragul falimentului, actorii imaginati de Malamud populeaza spatiul depresiv al cartierelor muncitoresti postbelice. Brooklyn-ul lui nu seamana nici de departe cu cel al lui Auster, in care personajul principal isi acorda dreptul la o perioada de tihna finala inaintea unei morti pe care o stie iminenta. Pe cand cel al lui Malamud e unul al personajelor sumbre, bolnavicioase si viciate, in care pana si ingerii esueaza in alcoolism, dupa cum pare sa spuna povestea lui Levine, la Auster personajele par sa isi permita nesfarsite "pauze" de la viata, perioade in care isi dau voie sa reflecteze, sa calatoreasca, sa poarte conversatii nesfarsite in timpul unei cine la un restaurant cu staif etc.

Urmand ritmul percutant impus de dimensiunile povestirii scurte, textele lui Malamud aduna in permanenta argumente pentru trasarea unei morale, si cam toate seamana cu niste parabole. Pe de alta parte, personajele lui Auster plutesc in deriva, fara nici un scop definit, iar structura narativa le imita miscarea, facand o dulce risipa de imagini si situatii ce adesea nu conduc nicaieri. "I was looking for a quiet place to die. Someone recommended Brooklyn, and so the next morning I traveled down there from Westchester to scope out the terrain." - acesta e tonul confesiv cu care isi incepe personajul lui Auster monologul intins pe vreo 300 de pagini. In cu totul alt registru, povestile lui Malamud debuteaza cu glasul omniscient si sfatos al unui batran intelept hasidic. "Nu cu mult timp in urma, Leo Finkle, un student la Universitatea Yeshiva, viitor rabin, locuia in centrul orasului New York, intr-o camaruta ticsita de carti. Dupa sase ani de studiu, Finkle urma sa fie numit rabin in iunie si o cunostinta il sfatuise sa se insoare pentru a-si castiga mai usor congregatia." - asa incepe povestea ce da titlul volumului lui Malamud. Dupa cum e usor de obsrvat chiar de aici, evreitatea e motivul definitoriu in povestile lui Malamud, pe cand la Auster ea trece aproape neobservata, personaje de diverse culori si orientari fiind unite sub spectrul unei depresii urbane latente, traindu-si si hranindu-si nebunia pe fondul cosmopolit al Brooklyn-ului.

Desi isi rostesc povestile new-yorkeze pe voci diferite, ambele carti sunt la fel de greu de lasat din mana. Iar in timp ce structura propusa de Malamud se preteaza unei lecturi episodice, gen "cartea de dinainte de culcare", fiindca nici o poveste nu ia mai mult de vreo jumatate de ora de citit, cea a lui Auster dezvolta o oarecare fluentza si chiar un pic de suspans, desi stilul cam haotic si fragmentar raman definitorii.