"Fraţii Dardenne m-au ales rapid pentru rol pentru că, mi-au spus, eman un aer foarte pozitiv. Un melanj de forţă şi blândeţe", mărturisea Cécile de France într-un interviu, privind retrospectiv la Le Gamin au Vélo, filmul cu care cei doi regizori au luat Grand Prix-ul la Cannes 2011 (alături de Once Upon a Time in Anatolia, de Nuri Bilge Ceylan). Personajul pe care îl joacă acolo actriţa este Samantha, o coafeză între două vârste, care dă întâmplător peste un puşti de 12 ani - Cyril, pornit pe bicicletă în căutarea unui tată neinteresat de el - şi îi devine, gradual, un fel părinte universal. O combinaţie de figură maternă şi paternă, capabilă cu o perseverenţă similară de a fi şi blajină şi autoritară. Şi mai presus de toate, de a începe cu capul înainte o relaţie familială nu tocmai lipsită de probleme, cu un puşti care şi-a petrecut o bună parte a copilăriei într-un orfelinat.
Le Gamin au Vélo e o poveste care te cucereşte şi te înduioşează, fără a cădea în sentimentalisme de duzină. Scenariul nu e scutit de scăpări (ex: nu ştim ce o determină pe Samantha să se implice atât de puternic într-o relaţie ce se anunţă dificilă), dar curge tandru şi firesc, urmărind personajul feminim pe măsură ce îşi defineşte tot mai clar puterea de a umple golul care există în viaţa lui Cyril. De a-l ajuta să-şi potolească furia unei prepubertăţi crude. Există şi un happy-end, însă el e doar aparent, fiindcă ştim că drumul spre o relaţie solidă între cei doi este doar la început, iar ce va urma nu se anunţă a fi tocmai floare la ureche.
Le Gamin au Vélo e o poveste care te cucereşte şi te înduioşează, fără a cădea în sentimentalisme de duzină. Scenariul nu e scutit de scăpări (ex: nu ştim ce o determină pe Samantha să se implice atât de puternic într-o relaţie ce se anunţă dificilă), dar curge tandru şi firesc, urmărind personajul feminim pe măsură ce îşi defineşte tot mai clar puterea de a umple golul care există în viaţa lui Cyril. De a-l ajuta să-şi potolească furia unei prepubertăţi crude. Există şi un happy-end, însă el e doar aparent, fiindcă ştim că drumul spre o relaţie solidă între cei doi este doar la început, iar ce va urma nu se anunţă a fi tocmai floare la ureche.
2 comments:
scuze ca pun un comentariu la o asa lunga perioada dupa postarea ta (felicitari ca ai reusit sa ajungi acolo unde orice pasionat de cinema isi doreste :) ), dar eu abia acum am vazut filmul, la bruxelles. Ai perfecta dreptate cand spui ca "Le Gamin au Vélo e o poveste care te cucereşte şi te înduioşează, fără a cădea în sentimentalisme de duzină". Filmul frapeaza, ca in multe din realizarilor fratilor belgieni, prin naturalete si simplitate, care sunt extrem de greu de obtinut cu adevarat pe ecran. Muzica izbucneste doar de trei ori, foarte scurt, dintre care ultima data pe genericul final.
Te contrazic intr-un punct. De ce ar trebui sa stim ce o determina pe Samantha sa se implice intr-o astfel de relatie? Nu cred ca e o scapare de scenariu (in plus, explicatii pot fi gasite - situatia induiosatoare a pustiului putand fi un motiv suficient). Oricum, lipsa de motivatii limpezi face parte din logica sinuoasa a traseului multor personaje dardenniene.
ce e interesant in comentariul tau e faptul ca ti-ai luat ca punct central de intelegere personajul feminin. Diferenta de perspectiva. Mie mi se pare ca pustiul duce tot filmul in spate.
De acord ca pushtiul are rolul central! Insa rolul ei e definitoriu pentru cum cade lumina asupra lui :) Mi s-a parut prea putin justificat ca ea e gata sa renunte la aproape totul pentru cineva abia cunoscut, practic peste noapte. Dar ai dreptate, Dardenne-ii fac adesea ispravi din astea. Parca ii intereseaza mai mult sa faca stop cadru pe atmosfera din jurul unor personaje, decat sa-si bata capul cu legaturi cauzale, probleme de verosimilitate si justificari...Oricum, ma bucur ca ti-a placut! Mi-ar placea mult sa il revad aici in cinema.
Post a Comment