Filmele western. Luaţi toate clişeele care vă vin în minte în legătură cu ele. Călăreţul singuratic, pistolarul iute ca gândul, urmăririle în galop (cu surle şi trâmbiţe în fundal), domnişoara gingaşă care trebuie salvată din mâinile unui răufăcător ş.a. Priviţi-le bine şi spuneţi-le la revedere, fiindcă fraţii Coen au purces la deconstruirea lor sistematică în Adevăratul curaj (True Grit). Cel puţin până la un punct, totul e aşezat cu susul în jos în această ultimă ecranizare a romanului omonim de Charles Portis. Şeriful-pistolar pornit pe urmele răufăcătorului e în realitate un moşneag beţiv, care abia reuşeşte să mai nimerească un glonte într-o sticlă aflată la câţiva metri. Aghiotantul lui, cu reputaţie de mare vânător de recompense, arată ca un exponat de la circ în cizmele cu pinteni supradimensionaţi şi jacheta cu ciucuri. Şi ce este cel mai grav: adevăratul erou al întregii poveşti habar n-are să mânuiască un pistol! Mai mult chiar: are doar 14 ani, poartă fustă, părul împletit în două cozi lungi şi se numeşte domnişoara Mattie Ross.
Scrisă în era de glorie a westernurilor, povestea lui Charles Portis a atras atenţia Hollywood-ului încă de la publicare. În 1969, ea era transformată într-un film omonim, avându-l pe John Wayne drept cap de afiş. Structura neconvenţională a poveştii conţine, fără doar şi poate, germenii unui scenariu de succes. Mica domnişoară care îi însoţeşte pe cei doi cowboy înveteraţi în periplul prin rezervaţia indienilor, în căutarea unui criminal adăpostit de o bandă fioroasă, reprezintă în sine premisa unei controverse atractive. Însă între interpretarea sa pe tiparul de „film cu John Wayne” şi cea realizată de fraţii Coen există o ruptură vizibilă. Dacă în prima variantă totul se învârte clar în jurul purtătorului insignei de şerif şi al neîncetatelor vitejii de care se face responsabil, în Adevăratul curaj al fraţilor Coen, micuţa Mattie Ross nu mai este doar un personaj secundar, conceput exclusiv pentru a pune în lumină bravul erou principal. Dimpotrivă, ea este cea care acaparează lumina reflectoarelor. Dar deşi scenariul e asortat cu apetenţa pentru umor subversiv a fraţilor Coen, aceştia nu calcă complet în picioare manualul de realizare a westernului. Fanii lor cu ştate vechi s-ar putea să fie dezamăgiţi în mod special de felul în care cei doi aleg să încheie filmul.
Jeff Bridges aduce o interpretare excelentă a şerifului Rooster Cogburn, însă nu dându-i luciul de super-erou cu care ne-a obişnuit John Wayne, ci portretizându-l în deplinătatea umanităţii sale – cu viciile şi limitările aduse de vârstă. Undeva alături de The Dude din Marele Lebowski (The Big Lebowski) şi de Bill Django din Omul care se holba la capre (The Men Who Stare at Goats), personajul construit de Bridges se află într-o perpetuă euforie bahică. Cu whisky-ul drept cel mai bun prieten, el pare un impostor în cea mai mare parte a filmului. Un cowboy (de)căzut de la înălţimea unei mari reputaţii, care trăieşte acum cu gustul rânced al gloriei apuse. Abia la final, cu o ultimă sforţare, imaginea sa e curăţată de praf şi agăţată în galeria eroilor salvatori – fie ei chiar declasaţi.
Dacă vrem neapărat să-i găsim un corespondent lui John Wayne în Adevăratul curaj al fraţilor Coen, acesta nu este, cu siguranţă, şeriful Rooster Cogburn, ci mai degrabă micuţa Mattie Ross, care ţine cu nebănuită forţă hăţurile acţiunii. Domnişoara ştie exact ce vrea şi ce trebuie să facă pentru a obţine ce vrea – fie că e nevoie de o porţie de candoare sau de bătut cu pumnul în masă. Până la urmă, Mattie este cea care se ridică la înălţimea prototipului de „cowboy invincibil”, făcându-i de cele mai multe ori pe partenerii ei de drum – şeriful Cogburn şi poliţistul texan LaBoeuf – să pară nişte amatori perdanţi. Ea este cea pornită cu hotărâre într-o cruciadă pentru răzbunarea tatălui ucis, ea este cea care spune povestea.
Evident, de-a lungul întregii întoarceri cu susul în jos a tiparelor de western se aud în fundal fraţii Coen chicotind copios. A regiza un western cu o fetiţă în rolul principal, un poliţist texan peltic (simpatic intepretat de Matt Damon) şi un şerif care bea până cade din picioare, a fost pentru ei probabil la fel de distractiv ca atunci când i-au ataşat o frizură caraghioasă criminalului fioros din Nu există ţară pentru bătrâni (No Country for Old Men). Experţi în îmbrăcarea celor mai grave personaje în costum de clovn, Ethan şi Joel Coen ne aduc în Adevăratul curaj o nouă mostră din umorul lor caracteristic – subtil şi sumbru, ar spune unii, poate chiar bizar. Deşi livrat cu linguriţa de această dată (aviz celor care se aşteaptă să râdă la fel de mult ca în faţa caricaturilor ce evoluează în Citeşte şi Arde / Burn After Reading, de exemplu), el s-a dovedit destul de bun, în orice caz, pentru a fi nominalizat la 10 Oscaruri.
Scrisă în era de glorie a westernurilor, povestea lui Charles Portis a atras atenţia Hollywood-ului încă de la publicare. În 1969, ea era transformată într-un film omonim, avându-l pe John Wayne drept cap de afiş. Structura neconvenţională a poveştii conţine, fără doar şi poate, germenii unui scenariu de succes. Mica domnişoară care îi însoţeşte pe cei doi cowboy înveteraţi în periplul prin rezervaţia indienilor, în căutarea unui criminal adăpostit de o bandă fioroasă, reprezintă în sine premisa unei controverse atractive. Însă între interpretarea sa pe tiparul de „film cu John Wayne” şi cea realizată de fraţii Coen există o ruptură vizibilă. Dacă în prima variantă totul se învârte clar în jurul purtătorului insignei de şerif şi al neîncetatelor vitejii de care se face responsabil, în Adevăratul curaj al fraţilor Coen, micuţa Mattie Ross nu mai este doar un personaj secundar, conceput exclusiv pentru a pune în lumină bravul erou principal. Dimpotrivă, ea este cea care acaparează lumina reflectoarelor. Dar deşi scenariul e asortat cu apetenţa pentru umor subversiv a fraţilor Coen, aceştia nu calcă complet în picioare manualul de realizare a westernului. Fanii lor cu ştate vechi s-ar putea să fie dezamăgiţi în mod special de felul în care cei doi aleg să încheie filmul.
Jeff Bridges aduce o interpretare excelentă a şerifului Rooster Cogburn, însă nu dându-i luciul de super-erou cu care ne-a obişnuit John Wayne, ci portretizându-l în deplinătatea umanităţii sale – cu viciile şi limitările aduse de vârstă. Undeva alături de The Dude din Marele Lebowski (The Big Lebowski) şi de Bill Django din Omul care se holba la capre (The Men Who Stare at Goats), personajul construit de Bridges se află într-o perpetuă euforie bahică. Cu whisky-ul drept cel mai bun prieten, el pare un impostor în cea mai mare parte a filmului. Un cowboy (de)căzut de la înălţimea unei mari reputaţii, care trăieşte acum cu gustul rânced al gloriei apuse. Abia la final, cu o ultimă sforţare, imaginea sa e curăţată de praf şi agăţată în galeria eroilor salvatori – fie ei chiar declasaţi.
Dacă vrem neapărat să-i găsim un corespondent lui John Wayne în Adevăratul curaj al fraţilor Coen, acesta nu este, cu siguranţă, şeriful Rooster Cogburn, ci mai degrabă micuţa Mattie Ross, care ţine cu nebănuită forţă hăţurile acţiunii. Domnişoara ştie exact ce vrea şi ce trebuie să facă pentru a obţine ce vrea – fie că e nevoie de o porţie de candoare sau de bătut cu pumnul în masă. Până la urmă, Mattie este cea care se ridică la înălţimea prototipului de „cowboy invincibil”, făcându-i de cele mai multe ori pe partenerii ei de drum – şeriful Cogburn şi poliţistul texan LaBoeuf – să pară nişte amatori perdanţi. Ea este cea pornită cu hotărâre într-o cruciadă pentru răzbunarea tatălui ucis, ea este cea care spune povestea.
Evident, de-a lungul întregii întoarceri cu susul în jos a tiparelor de western se aud în fundal fraţii Coen chicotind copios. A regiza un western cu o fetiţă în rolul principal, un poliţist texan peltic (simpatic intepretat de Matt Damon) şi un şerif care bea până cade din picioare, a fost pentru ei probabil la fel de distractiv ca atunci când i-au ataşat o frizură caraghioasă criminalului fioros din Nu există ţară pentru bătrâni (No Country for Old Men). Experţi în îmbrăcarea celor mai grave personaje în costum de clovn, Ethan şi Joel Coen ne aduc în Adevăratul curaj o nouă mostră din umorul lor caracteristic – subtil şi sumbru, ar spune unii, poate chiar bizar. Deşi livrat cu linguriţa de această dată (aviz celor care se aşteaptă să râdă la fel de mult ca în faţa caricaturilor ce evoluează în Citeşte şi Arde / Burn After Reading, de exemplu), el s-a dovedit destul de bun, în orice caz, pentru a fi nominalizat la 10 Oscaruri.
1 comment:
Pe cuvânt de cercetaş de aş mai fi văzut pe altcineva în afară de Jeff Bridges în rolul lui Rooster. Iara micuţa donşoară e foarte bună. Good movie per total, n-am regretat deloc că mi-am terminat o zi ploioasă cu el.
Post a Comment