Oct 28, 2011

Dirty Pretty Things


"Gou Yi, today I also found something. In a lavatory, in one of the hotel rooms. Someone's heart. A heart. A human heart. I'm only telling you this because you're a rational mal. [...] Why would anyone do that to a human heart?
These sound to me like questions. I don't ask questions after eleven years here."

Oct 14, 2011

Natalie. Miss Dior.

Poate că nu e genul de postare pe care o produc de obicei la 11:10 AM, dar de vreme ce azi e one of those chocolatefridays, un pic de desfrâu nu strică :)


Fotografia e făcută pe platourile pe care Sophia Coppola a lucrat această mică bijuterie

Oct 9, 2011

Murakami. De la carte la film. Şi retur.

Ulise de Joyce, Metamorfoza de Kafka sau De veghe în lanul de secară de Salinger. Dacă am face o galerie imaginară a literaturii imposibil de tradus pe peliculă, cele trei titluri ar sta acolo la loc de cinste. La fel ca mai toate romanele lui Haruki Murakami. În mod special, Pădurea norvegiană – care i-a adus eticheta de scriitor contemporan iconic în Japonia, iar apoi în lumea întreagă – pare o lucrare de netranspus pe ecran. Motive? Scriitura densă, mustind de lirism. Crochiurile vagi ale personajelor. Faptul că povestea e mai degrabă un plonjeu într-o atmosferă nostalgică decât o succesiune de episoade narative legate cauzal. Toate par să pledeze împotriva unei adaptări cinematografice a Pădurii norvegiene. Şi totuşi, regizorul vietnamez Anh Hung Tran ne demonstrează contrariul.


Filmul rămâne fidel unghiului narativ fixat de roman prin scriitura la persoana I, păstrându-l în centru pe Toru Watanabe, care rememorează cele două poveşti de dragoste paralele ce i-au marcat finalul adolescenţei. În plus, pelicula păstrează aerul inconfundabil al scriiturii lui Murakami. E uşor de recunoscut peniţa cu care sunt schiţate delicat liniile de susţinere ale unui eseu personal despre dragoste şi însingurare. La fel cum intact e păstrată privirea nostalgică aruncată perioadei turbulente ce marchează graniţa dintre adolescenţă şi maturitate, când personajele ce împlinesc 20 de ani se uită în urmă şi văd o mică eternitate. Dar şi izul suicidal, dând o cadenţă pur romantică poveştii, fără a o împinge spre dramă îngroşată. Sau copleşitoarea tensiune erotică. Şi, nu în ultimul rând, leitmotivul muzical ce dictează titlul – piesa trupei Beatles, Norwegian Wood, ale cărei versuri par să rezume simplu şi fidel atmosfera melancolică a filmului, fixând în acelaşi timp cadrul rebel al întâmplărilor. Adică sfârşitul anilor '60, pe când campusurile din Tokyo erau întoarse pe dos de manifestaţii împotriva prezenţei americane în Vietnam.


Oct 1, 2011

Meet Oskar

Imaginat de Foer şi reimaginat de Stephen Daldry. Pus în carne şi oase de Thomas Horn. Abia aştept!