Jun 11, 2012

Cât timp îmi ia să semnez o hârtie?

A.      Max. 3 secunde, fiindcă am un nume lung și îmi place să fac niște bucle dramatice la P-uri și la B-uri.
B.      Aprox. 3 zile, dacă sunt un directoraș dintr-o instituție publică și tocmai am primit o-atenție-o-măslină de la beneficiarul documentului, care mi s-a căciulit în birou și a înțeles că îi semnez numai fiindcă vreau eu, nu fiindcă ar avea el vreun drept.
C.      Între 10 zile și niciodată, dacă sunt un directoraș dintr-o instituție publică și nu am primit o-atenție-o-măslină de la beneficiarul documentului, plus că îmi place să îi văd zilnic mutra umilită venind la secretara mea să întrebe dacă s-a semnat.  

Jun 8, 2012

Amor de Palme d'Or

La ce te poți aștepta din partea unui film intitulat atât de abrupt și fără echivoc Amour / Love? Mai ales atunci când el e regizat de Michael Haneke? Nu la prea mult romantism, cu siguranță. Fără serenade, obraji îmbujorați sau declarații înflăcărate rostite șoptit în preajma unui buchet de trandafiri roșii. Fără clișeele sau turnurile previzibile atașate de obicei unui love story
               Haneke vorbește despre dragoste, însă nu din unghiul la care te-ai aștepta. Nu abordează nebunia temporară atașată unui coup de foudre, fluturii din stomac sau gelozia pasională. Ci dragostea ca un demers de cursă lungă, ca liant tot mai fragil al unui cuplu octogenar. La fel de supus încercărilor ca în cazul unei iubiri tinere, din momentul în care pe Anne și Georges – nume predestinate în filmele regizorului – începe să îi despartă un obstacol imposibil. Nu plictisul sau rutina unui mariaj de câteva decenii, nu apariția unui terț personaj în cuplu, ci degradarea lentă – efect inevitabil al înaintării în vârstă. Atacul cerebral suferit de Anne este testul suprem pe care cuplul trebuie să îl treacă. Inițial cu partea stângă a corpului paralizată, ea decade lent spre pierderea tuturor facultăților fizice și mentale. De-a lungul întregului proces, Georges se transformă, la rândul lui, din soț în infirmieră. Iar la final e capabil de o mostră răvășitoare de afecțiune. 
Nu știu câte actrițe se pot lăuda cu faptul că au făcut un rol definitoriu pentru cariera lor la vârsta de 85 de ani, dar Emanuelle Riva este cu siguranță una dintre ele. La peste 50 de ani de la rolul care a consacrat-o, în Hiroshima, mon amour de Alain Resnais, ea aduce o performanță de o talie similară în filmul lui Michael Haneke. Ironia face ca Riva și Resnais să se reîntâlnească la Cannes în 2012, însă de pe două poziții diferite. Ea – cu rol principal în filmul ce a fost premiat cu Palme d'Or. El – autorul unui eșec cinematografic de proporții.