Jun 26, 2011

"Şi ăla mic, de respira greu...era ta'su, mă!"


Nu credeam să recomand prea curând filme în care se descoperă filiaţii spectaculoase. Filme mustind de personaje din carton, blocate într-un microunivers în care autorul-Dumnezeu scoate din pălărie legături de familie improbabile (à la escrava Isaura & co). Dar Incendies e atât de bine jucat şi regizat, şi spune o poveste atât de expresivă într-un context atât de pregnant, încât îi poate fi iertat scenariul cusut cu aţă albă. Cu toate întorsăturile artificioase şi tot cursul de complicaţii şi coincidenţe dubioase care parcă nu se mai termină, filmul redă viniete tulburătoare din miezul conflictelor religioase ce tarează Orientul Mijlociu de atâtea decenii. Dintr-un univers în care un medalion cu cruce poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte.


E drept că, pe măsură ce evoluează povestea, duhoarea de neverosimil devine tot mai greu suportabilă. Dar e la fel de drept că actorii fac faţă impecabil secvenţelor de melodramă şi că regizorul Denis Villeneuve se pricepe la conceperea de cadre memorabile.  

Testamentul unei mame pe care nu au iubit-o / înţeles-o întotdeauna îi obligă pe gemenii Jeanne şi Simone Marwan să părăsească viaţa confortabilă din oraşul canadian în care trăiesc şi să pornească pe urmele unui arbore genealogic incert, cu rădăcini în Orientul Mijlociu. Traseul copiilor ce descoperă secrete cutremurătoare din tinereţea mamei lor este juxtapus cu secvenţe din propria ei căutare, cu 3-4 decenii în urmă, a unui copil pe care a fost silită să îl abandoneze. Iar cele două drumuri converg într-un punct pe care puţini spectatori cred că ar fi îndrăznit să şi-l imagineze. Totul cu Radiohead în background şi cu o imagine impecabilă.

1 comment:

iulineaţa said...

Se merge pe doua planuri, e foarte bine conceput la nivelu`asta. Nu stiu de Radiohead, personal am impresia ca ultimu`album e cum e si nu cum ar trebui sa fie, relatia dintre gemeni e foarte bine ilustrata printr-o serie de scene, nevoia de a fi unul impreuna cu celalalt, iar Lubna, eeeh, de care oricum m-am indragostit de la Exiles incoace, joaca foarte matur, un rol impecabil, patat doar de culoarea tenului ei masliniu si taciunea parului. Scena de apelpisie prezenta inca de la inceputul cronicii tale e poate cea mai puternica a filmului si ma bucur ca nu sunt doar eu cel care o consider astfel, defel hollywoodiana. In rest as lungi-o, imaginile imi aduc aminte de Journey to the edge of the world cu billy connolly, sincer. Sfarsitul bombardeaza tot, dupa toate nenorocirile care s-au abatut (adica chiar ma gandesc aicea la ne-noroc, norocul poate fi chior, eh, aicea, reversul sau e ucigator de real implicat in viata personajului principal), dar nu stiu, am impresia ca totusi s-a exagerat, dar sa zicem, a fost prea ,,altceva`` ca sa comentez prea mult. Si poate fi si ceva subiectiv, atat din partea mea, cat si din partea viziunii mele mult prea detasate de telenovelismele si tele-orice-urile autohtone, senzationalisme duse la extrem, s.o.t.v., s.a.m.d.

P/S: intentionam sa-l las deoparte, dar inca o data m-ai convins. ca replica la Four shades of brown, iti recomand un film ,,altfel``, mai ciudatel el asa, dar bine facut zic eu, olandez. ii zice The Green Butchers. Nu stiu ce m-a atras asa de mult, poate si limba. A avut un screening la Aether, dar nu m-am dus; in schimb m-am dus acasa si l-am dat jos. Iti recomand daca cumva il vezi si vrei sa si rontai ceva printre secvente, sa fie legume, fructe, orice, numa`carne nu:P

PPPS/: ca in MARRY and MAX : tipa, seamana cu tine. Nu stiu de ce mi se pare, dar is convins ca asa e, cel putin la expresivitate. Ah, si nu stiu de ce tot timpul caut sa fac asemanari intre oameni, dar ma rog, e o pasiune. Poate cine stie ? Sa ai o saptamana frumoasa, numai bine, ca daca gandim pozitiv, scriem despre toate minusurile si cumva putem anula starea de imensa de vid care nu poate crea acea punte de legatura intre. Si ne reincarcam ca un acumulator, mult superior unei baterii ordinare (si aicea intra si durasel). Cred ca asta-i diferenta dintre un om care pune pret pe ce se intampla si altul care efectiv e detasat. Baterii si acumulatoare.