Răufăcătorul adorabil

Eticheta de „personaj maliţios, dar totuşi irezistibil” s-a lipit strâns de Cristoph Waltz după rolul antologic din Ticăloşii fără glorie (Inglorious Basterds) ai lui Quentin Tarantino. Atât de strâns încât toate personajele pe care le-a intepretat ulterior par să fie concepute în trena colonelului SS Hans Landa, şi a bunei sale dispoziţii maladive. Amestecul de carismă şi răutate în stare pură, de spirit mucalit şi acţiuni despotice – iată coordonatele unui gen de personaj destul de atipic printre scenariile concepute cu un ochi în manualul de realizare al filmului hollywoodian. Colonelul SS din filmul lui Tarantino şi apoi mafiotul ce încearcă anihilarea unui justiţiar urban în Viespea verde (The Green Hornet) – un fel de Batman vs. Joker în variantă 3D – sunt personaje negative pe care nu ştii sigur dacă le deteşti sau le găseşti amuzante, dacă empatizezi cu ele sau îţi repugnă. Iar rolul jucat de Waltz în Apă pentru elefanţi se înscrie pe linia unei incertitudini similare.

Delicios de antipatic, Cristoph Waltz joacă aici satrapul din fruntea unui circ gigantic. Cu biciul în mână, el urneşte şontâc-şontâc un business riscant şi costisitor într-o epocă în care depresia economică aruncă nenumărate afaceri în faliment şi familii întregi pe drumuri. Împachetat în vagoanele mizere ale unei tren ce traversează continentul american, circul itinerant „Fraţii Benzini” e ţinut în viaţă de managementul despotic aplicat de August (Christoph Waltz). Când aspru, când curtenitor, el calcă viguros pe cadavre şi îşi impune dorinţele la fel de eficient, fie că e vorba de dresarea unui animal sau de convingerea propriei soţii – nimeni alta decât Marlena, „atracţia serii”, acrobata ce ţine capul de afiş al spectacolelor. Agil ca un uliu, August detectează circurile ucise de depresie şi se hrăneşte din rămăşiţele lor, alegând la preţuri de nimic numere noi pentru spectacolele sale. Astfel o descoperă pe Rosie – elefănţica de câteva tone care promite să aducă „Fraţilor Benzini” un număr ce va atrage mai mulţi spectatori. Dar promisiunea e una şi realizarea ei e alta. Nimeni dintre angajaţii circului nu se descurcă cu dresajul enormului animal. Deci intriga e pregătită.

Cine va reuşi să vorbească pe limba lui Rosie? Faceţi loc pe scenă pentru „tipul din Twilight”. Vampirul care face adolescente de toate vârstele să leşine cu o simplă mijire a celebrilor săi ochi verzi: Robert Pattison. Actor consacrat prin rolurile din ecranizarea romanului serial Amurg, el ia aici o binevenită pauză de la ambianţa vampirică şi îl joacă pe Jacob – un tânăr ce ajunge din greşeală în trenul „Fraţilor Benzini” după ce îşi pierde întreaga familie într-un accident de maşină. Şi pentru că e clar ca lumina zilei încă de pe afiş că Apă pentru elefanţi e un love-story, Jacob aterizează pe post de terţ în cuplul August-Marlena. Adică începe timid, dar sigur, să aspire la atenţia „atracţiei serii” – Reese Witherspoon într-un rol de silfidă blondă, ţinută sub papuc într-o căsnicie în care teama e confundată cu dragostea. Că între ea şi personajul lui Pattison se va înfiripa o duioasă şi mult încercată relaţie extraconjugală e evident cam din minutul 10 al filmului. De la care povestea de amor curge relativ neinteresant, previzibil, după normele unei formule arhicunoscute. Pe lângă dramatismul ei gros, filmul mai marşează pe stoarcerea de lacrimi din tratamentul plin de cruzime la care sunt supuse animalele de la circ. Însă când vii dintr-o ţară în care câinii vagabonzi îşi fac nestingheriţi de cap şi sunt ocazional măcelăriţi în cadru instituţionalizat, o scenă în care un elefant e împuns cu o ţepuşcă într-o sesiune de dresaj nu prea impresionează.

Chiar dacă nu se remarcă printr-un scenariu tocmai ingenios sau prin dialoguri strălucite, Apă pentru elefanţi rămâne o vizionare interesantă, iar asta nu doar datorită lui Christoph Waltz, ci şi pentru modul în care colorează decorul anilor '30. Debutul sumbru al crizei care a căzut ca un duş rece peste societatea americană beată de succesul boom-ului economic al deceniului precedent. O criză care va pune pe drumuri milioane de oameni. Sărăcia, mizeria şi lipsa autentică a oricărei speranţe sunt redate în viniete expresive, la fel ca şi viaţa din culisele circului ambulant. Truda cu care se ridică giganticul cort unde se ţin spectacolele, dresajul feroce, nesfârşitele kilograme de bălegar, mirosul acru de menajerie şi zecile de repetiţii ce stau în spatele unui spectacol grandios. Toate construiesc un binevenit fundal plin de viaţă pentru un story altfel încărcat cu pasaje soporifice.