Jun 19, 2011

Aurora cenuşie a dimineţii

Am văzut Aurora în trei episoade, consumate în trei zile consecutive. Deci înainte de a concluziona orice despre filmul lui Cristi Puiu, corect e să spun că l-am văzut online - cu sound prost & replici adesea neinteligibile, but then again, asta s-ar putea să facă parte din marca neo-realistă (poate să îmi confirme cineva care l-a văzut în cinema, pls?) - şi că poate am greşit împărţind în episoade saga domnului Viorel: referent de specialitate, inginer petrochimist, tată divorţat a două fetiţe şi ucigaş de ocazie. Poate că Aurora e genul e construcţie narativă pe care, la fel ca Ulise de Joyce, de exemplu, dacă o laşi din mână se "răceşte". Pierde savoarea fierbinte a unei atmosfere construite din detalii minuscule.

Cert e că după vreo două ore şi jumătate de film habar nu aveam despre ce este vorba, de fapt. Îl urmărisem pe dl Viorel - jucat de un Cristi Puiu intrat magistral în pielea criminalului silenţios - într-o serie de situaţii. Multe dintre ele lungi şi obositoare, intercalate cu câteva scurte şi percutante ca rafala unei puşti de 12 mm. Toate - greu de coagulat într-un întreg. Şi îmi pare rău să spun că starea persistă până la final. Deşi în ultimele câteva minute se lămureşte firul cel mai gros al acţiunii, scenariul rămâne încărcat de o serie de iţe mărunte care nu duc nicăieri. Am senzaţia că filmul ar putea fi fără probleme scurtat cu o oră. 
Spre deosebire de Moartea domnului Lăzărescu, unde momentele de stagnare a acţiunii - în care camera rămâne lipită de un erou ce nu face mai nimic - le pregătesc pe cele în care stai cu respiraţia tăiată, iar succesiunea lor pare dozată cu un simţ fără greş, în Aurora regizorul parcă se lasă dus de val. Dezvoltă în exces moment cu relevanţă scăzută, lăsându-te să pluteşti într-o ambiguitate contraproductivă (v. scena de început sau cea de la magazinul de pe Calea Victoriei).

Şi chiar dacă rămâi cu o frustrantă listă de întrebări fără răspuns la finalul vizionării, atmosfera îţi persistă grea în minte zile în şir după vizionare. Aurora cenuşie a dimineţii. Traseul în cădere liberă al personajului principal. Eşecul de proporţii - în familie, în carieră, în tot - ascuns în spatele unor tăceri anemice, contrapunctate de dialoguri de o neaşteptată agresivitate. Cristi Puiu face nu numai un debut actoricesc exemplar, ci şi construieşte momente memorabile din scaunul regizoral. Camera urmăreşte aproape în permanenţă personajul din spate, lăsând să se vadă proporţia vie a căderii sale doar fugitiv: surprinsă în oglinda retrovizioare a maşinii, într-o clipă lungă de aşteptare în trafic, pe care Viorel o petrece ascunzându-şi faţa în palme. Păcat că momente ca acesta nu curg într-o succesiune ceva mai bine strunită.     

2 comments:

Adina said...

ce bine ca ai pus link cu filmul online ca l-am tot cautat :)

ad said...

Mda, cu precizarile de rigoare legate de calitatea filmului postat online. As I said, nu stiu sigur daca sonorizarea proasta si intunecimea unor cadre fac parte din plan sau vin la pachet cu filmul vizionabil pe gratis. Astept sa ma lumineze cineva care l-a vazut in varianta "legala" :)