Scorpia de la catedră

E destul de uşor să deteşti visceral personajul interpretat de Meryl Streep în Doubt, după doar câteva minute de film. Pentru că întruchipează o prezenţă de care puţini dintre noi au fost feriţi în anii timpurii de şcoală. V-o amintiţi? Scorpia de la catedră - cea pe care transpiram privind-o cum întoarce foile catalogului sau trecând inchizitoriu printre rândurile de bănci. Mai interesată de cât de lungi ai unghiile sau cum eşti tuns decât de ce părere ai despre materia pe care o predă. Cea care îţi vâna greşelile şi îţi ignora reuşitele. Care te trata ca pe o maşinărie ce trebuie să memoreze, să reproducă docil diverse informaţii serbede şi potenţial inutile, să tacă, să fie "cuminte", să nu existe.

Însă oricât de irepresibilă ţi-ar fi antipatia faţă de acest personaj, pe măsură ce ghemul narativ al filmului se desfăşoară, nu poţi să nu te întrebi: În ciuda răutăţii şi acrelii, nu scoate ea la iveală, totuşi, o pojghiţă de adevăr? 

Să clarific: totul se întâmplă într-o şcoală catolică, unde personajul descris mai sus încearcă să dovedească existenţa unei "legături improprii" între un elev cu probleme de integrare în clasă şi un preot foarte carismatic. A se citi conflict sexual. Homosexual.  

Are sau nu o bază reală campania de discreditare dusă trufaş de scorpia costumată în măicuţă? Îl urăşte pe preot pentru că încearcă să aducă puţină căldură umană în sistemul rigid al şcolii catolice? Sau pur şi simplu vede expulzarea lui ca pe un exerciţiu de putere? Pâna la final s-ar putea să nu mai conteze. Treaba rămâne neclară şi verdictul în sine e puţin important. De fapt, filmul nu face decât să reconfirme că adevărul e rareori vopsit în alb sau negru, iar ce ai văzut a fost doar o lecţie despre potenţialul endemic al îndoielii. Şi despre (ne)încredere.

Doubt pune pe tapet o controversă cu greutate, iar poate din cauza asta a şi avut multiple nominalizări pentru diverse premii. Rolul făcut de Meryl Streep, care cred că e centrul real al filmului, aduce mai degrabă a The Devil Wears Prada decât a Julie & Julia. Şi redovedeşte (dacă mai era nevoie) cât de agil poate pendula doamna Streep între personaje extrem de diferite. De la cele severe, supersigure pe sine, dictatoriale, despotice la cele nesigure, fâstâcite, adesea repezite de alţii, poate chiar blânde. Dacă asta nu e definiţia unei mari actriţe, nu ştiu care alta ar putea fi...