Bon appétit!*

Cu mult înainte ca Jamie Oliver să înveţe întreaga lume occidentală adevăratul mod în care se găteşte italieneşte – îmbiindu-şi fanii nu doar cu poveşti, miresme sau mici trucuri culinare, ci şi cu un neobosit spirit creativ şi multă carismă –, Julia Child se număra printre pionerii răspândirii artei bucătăritului. Pe la începutul anilor ’60, venerabila doamnă era printre primii bucătari-autori ce alegeau să îşi prezinte reţetele altfel decât în cărţile clasice de bucate. Adică să se adreseze unui public nelimitat la casnice gravitând rutinat şi anost în jurul cratiţelor. În plus, era printre primele gazde ale unei emisiuni televizate pe această temă.

E drept că pentru cititorii români numele Juliei Child probabil spune puţine, sau oricum mai puţine decât cel al Sandei Marin, însă pentru americani ea reprezintă un autentic guru culinar. O persoană ce, printr-un amestec de şarm personal şi o mină profesionistă în discuţiile despre prepararea mâncării, a reuşit să transforme la cuisine française într-un subiect nu numai fascinant, ci şi accesibil. Lucru făcut posibil întâi prin publicarea cărţii Mastering the Art of French Cooking – un fel de Biblie a bucătarilor amatori – şi apoi prin intermediul celebrului show televizat The French Chef. Aici maestra culinară explica secretele realizării unei suite generoase de reţete, pe diverse gusturi şi grade de dificultate: de la facile omlete cu câte un mic je ne sais quoi, la faimosul ei coq au vin sau la sofisticate moduri de a dezosa şi prepara o raţă. Succesul emisiunilor transmise pe canale cu mare audienţă în anii ’60 şi ’70, însoţit de cel al articolelor semnate în The Boston Globe, au propulsat-o încet dar sigur drept una dintre primele vedete culinare autentice. Drumul adesea bolovănos spre acest statut apare dezvăluit în cartea biografică My Life in France, în care nepotul ei îi colectează cu acribie confesiunile şi amintirile.

Însă cartea acoperă doar jumătate din povestea ce stă la baza filmului Julie & Julia, în care ineditele trăsături ale celebrei doamne sunt readuse la viaţă de Meryl Streep, sub regia lui Nora Ephron (pe care v-o amintiţi, poate, drept autoare a filmului Nopţi albe în Seattle / Sleepless in Seattle). Cealaltă jumătate aduce pelicula în zilele noastre, adică la câteva decenii după ce Julia Child a dezvăluit în mod irezistibil Franţa culinară publicului american, când o anume Julie Powell se ambiţionează să-i devină succesoare. În mica bucătărie a minusculului apartament pe care îl împarte cu iubitul ei, Julie se înhamă la un pariu curajos: să gătească toate cele 524 de reţete publicate în primul volum din Mastering the Art of French Cooking în fix 365 de zile. Iar jurnalul acestei ambiţioase întreprinderi are să fie înregistrat sub forma unui blog. Obstacolele, avatarurile şi reuşitele menţionate cu sensibilitate aici nu numai că ajung să trezească interesul şi admiraţia unui număr impresionant de cititori, dar în cele din urmă sunt şi colecţionate între două coperte de carton, devenind prima carte publicată la o editură prestigioasă şi primul pas spre succesul mediatic de proporţii al lui Julie. Plus, desigur, o parte a scenariului de la baza filmului de faţă.

Păstrând proporţiile listate în reţetă, Julie & Julia poate fi descris ca un film-sandvici. Adică unul în care avem două felii narative – descriind, pe de o parte, experienţa franceză a Juliei Child în anii ’50, cu accent pe momentele în care îşi descoperă vocaţia de maestră culinară, şi, pe de alta, experimentele din bucătărie ale succesoarei ei, Julie Powell, petrecute în anii 2000. Iar între ele găsim umplutura ce le ţine laolaltă – la cuisine française, bien sûr. Deşi aproximativ egale în economia scenariului, cele două părţi nu sunt neapărat la acelaşi nivel din perspectiva interpretării. Gestica luxuriantă şi amprenta atât de personală ce defineşte vocea, accentul, statura şi personalitatea Juliei Child, cu infinita ei energie şi poftă de viaţă – caracteristici ce au transformat-o într-o figură iconică a televiziunii pe teme culinare încă de pe vremea când nu existau canale ca The Food Network – sunt în întregime apropriate sub umbrela personajului jucat de Meryl Streep. Mereu plin de surprize şi acaparând întreaga scenă, acesta devine adevăratul cap de afiş al filmului. Prin comparaţie, omoloaga de peste ani a Juliei Child, interpretată de Amy Adams, se pierde pe alocuri într-un joc fad, lipsit de curaj sau de vreo notă cu adevărat distinctivă. Poate nu neapărat mai slab, cât dezavantajat de permanenta paralelă cu un personaj atât de bogat şi de plin de culoare. Dincolo de universul culinar despicat cu atenţie de cele două autoare-bucătar, Julie & Julia deschide câte o fereastră spre două lumi unite de un egal apetit pentru mâncare şi viaţă: fermecătorul Paris postbelic, în care doamna Child urmează cursurile celebrei şcoli Cordon Bleu, şi New-York-ul contemporan, în care Julie Powell găseşte un refugiu de la rutina şi dezamăgirile unui job epuizant în cartea şi emisiunile înregistrate ale veneratei ei antecesoare. Pe scurt, sandviciul cu poveşti rămâne o vizionare savuroasă până la ultima bucată, chiar şi pentru cei ce nu sunt gurmanzi (deşi asta face vizionarea cu adevărat apetisantă).

*Pentru amatorii de fast-food, o versiune to go a acestui articol am scris mai demult aici. Cea de faţă a fost lustruită pentru Duplexul de luna asta, unde va apărea alături de cronica romanului de Alex Prud'homme.