Jan 12, 2011
Street Art: A Fake Documentary
Ăsta ar putea fi un subtitlu grăitor pentru supersmartul şi supercreativul film-în-film numit Exit Through the Gift Shop. Un mic documentar care explodează de ingeniozitate, de contre băşcălioase la adresa aşteptărilor mainstream. O mostră de gândire contraculturală, care îşi face culcuş în discursul dominant doar pentru a-l submina din interior, fix ca un virus - asta ne oferă Banksy în acest film. Şi dacă ne gândim bine, este vorba tocmai de ce ştie el cel mai bine. Doar că de data asta nu îşi expune arta pe pereţii urbani, ci pe peliculă.
Însă efectul e acelaşi. Adică: "Get inside people's heads and vandalize their eyeballs", cum ar zice Moonman 157 din Underworld-ul lui DeLillo. Atrage atenţia şi catapultează un mesaj care să-i strivească privitorului certitudinea confortabilă, să-l arunce într-un proces radical de regândire / reevaluare a lucrurilor pe care altfel le credea fireşti.
De la conservele de Campbell soup ale lui Warhol la toţi scriitorii anonimi de graffiti care îşi lasă tag-ul şi mesajul de rezistenţă la cultura de consum prin cele mai dubioase locşoare, Exit Through the Gift Shop pune orice formă de artă contemporană sub semnul întrebării. De fapt: Mai există artă pe undeva sau totul e doar gunoi hipermediatizat şi frumos înrămat?
Labels:
film / quick notes
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
aceasta cronica merita citita cu voce tare, merita ascultata. are ritm, curge, e muzicala. daca n-avea semnul de intrebare de la sfirsit, intelegeti ce vreau sa spun, si daca aveam eu talent, o declamam in oglinda mea cu rama din aur masiv, ca monty din filmul lui spike lee. perfecta!
ma bucur ca v-a placut :)
Post a Comment