Dec 17, 2010

"Dragă Ioane,"

Aşa ar putea suna traducerea frustă a ultimul film semnat Lasse Hallström. Dear John. Sună banal? Ca şi cum ar fi povestea unui „Ion” impersonal, spusă printre rândurile corespondenţei sale personale, pe melodia unei tehnici narative hiperfolosite şi uşor demonetizate („scenariul epistolar”)? Vă spun drept că asta a fost şi prima mea impresie.


Dar să nu judecăm cartea după copertă, nu-i aşa? În plus, afişul menţionează cu litere de-o şchioapă numele unui regizor ce duce în spate un portofoliu cu greutate. La Hollywood, numele domnului Hallström se traduce prin primul rol notabil (şi cu adevărat memorabil!) al lui Leonardo di Caprio – în Necazurile lui Gilbert Grape (What’s Eating Gilbert Grape?) – sau prin apetisanta poveste de dragoste din Chocolat. Prin Legea pământului (The Cider House Rules) sau Ştiri de acasă (The Shipping News). Toate – experienţe inedite, tulburătoare, profund impresionante. Ce reuşesc cu multă eleganţă să alunece pe marginea unor scenarii care ridică frecvent pericolul căderii în melodramatic. Oare să-şi fi păstrat Hallström acelaşi simţ al echilibrului şi în cazul lui Dear John, făcut după un roman de Nicholas Sparks? Adică se poate descurca şi pe un text realizat de producătorul notoriu de siropuri à la Nopţi în Rodanthe (Nights in Rodanthe) sau O iubire de neuitat (A Walk to Remember)?
Din păcate, nu. Glisajul lin din filmele de mai sus devine o deviere prin bălării în cazul lui Dear John – un film pe care vi-l puteţi imagina ca pe un lung clip de propagandă pentru înrolare în armata americană. Personaj principal: soldatul John. Personaj secundar: blânda şi blonda Savannah, scriind docilă scrisorele de amor iubitului plecat la oaste. Conflictul narativ rezumat într-o frază: între patrie şi iubită, pe cine alege militarul devotat? Răspunsul e redundant, desigur.
Reflectoarele urmăresc fidele arhetipului americanului patriot. John este Soldatul (cu majusculă!). Omul demn, puternic, care tace şi face. Cu un trecut apăsător (alcoolism şi alte escapade adolescentine), dar lăsat cu curaj în urmă. Gata oricând să sacrifice viaţa personală pentru a se jertfi viteaz pe altarul răspândirii „libertăţii şi democraţiei” în numele statului american. Iar Savannah nu se abate nici ea de la liniile unui portret de personaj hiperbanal. Vajnicul Ken o descoperă pe candida Barbie – cu păr bălai şi privire albastră, inocentă şi devotată, făcătoare de munci caritabile, al cărei unic „păcat” asumat e că înjură uneori (dar, chiar şi asta, numai în gând).



Banalul se extinde din portretele celor doi în artificiile scenariului. Aventura amoroasă se înfiripă pe plajă – pretextul perfect pentru a afişa pectoralii musculoşi ai soldatului de serviciu – şi include plimbări sub clar de lună, sporovăieli dulci cu ochii aţintiţi la stele, îmbrăţişări la lumina focului etc. Şi de parcă n-ar fi destul de rău că filmul adună cu acribie material din manualul poveştilor romantice de duzină, Dear John vrea neapărat să fixeze şi un mesaj ce se vrea „cu greutate”. După doar două săptămâni de amor pe plajă, vacanţa se încheie şi cei doi sunt siliţi să apuce pe drumuri separate – el pleacă la oaste, iar ea se întoarce la universitate. Evident, urmează schimbul de epistole anunţat încă din titlu. Şi tot aşa cum rezultă de acolo, personajul asupra căruia se concentrează cu precădere povestea de aici încolo este el. John cel transferat dintr-un teatru de război în altul. Din Africa până în Orientul mijlociu şi înapoi. Nu ştim niciodată exact unde se află, fiindcă – nu-i aşa? – misiunea sa nu îi permite dezvăluirea acestui lucru nici măcar iubitei. Dar pentru privitorul est-european va fi amuzant să îl descopere în preajma unui local pe care scrie Kávéház – aflat, chipurile, într-una dintre zonele fierbinţi de conflicte ale lumii –, privind pe ecranul unui televizor pe care scrie ceva cu litere chirilice pe un  fundal pe care se prăbuşesc turnurile gemene. Că inscripţia din maghiară nu se asortează cu alfabetul afişat, ce mai contează? În fond Ungaria şi Rusia sunt la fel de departe de inima Americii tradiţionaliste din Georgia, de unde un prieten de familie al domnişoarei Savannah îi strânge solemn mâna soldatului John şi îi spune „Mulţumesc pentru tot ce faci pentru America”. Şi astfel clipul propagandist e desăvârşit. Filmul însă, nicidecum. Dear John ratează pe toate planurile. L-aş recomanda doar amatorilor de reclamă patriotică deşănţată şi de intrigi afective inducătoare de diabet. 

3 comments:

Adina said...

doamne, mai prinde asa ceva? in vremurile astea de cvasi pace mondiala si internauteala perpetuua? :)) miroase a carpa putreda...

Claudiu said...

teeeach... de ce v-ati uitat la un film de genu' astuia? Got bored or really curios to see a new movei from Hallstrom? Oricum, desi e evident ca o carte nu trebuie judecata dupa coperti, doar la vazul afisului si al actorului principal am dat un simplu skip, chiar daca "draga Ion" suna apetisant:))

ad said...

@Adina: yep, duhneste de-a dreptul! :)

@Claudiu: am zis ca dl H. merita o sansa, indiferent de nota primita de film pe imdb si de (contra)recomandarile primite de pe la prieteni. insa se pare ca au/ai avut dreptate: nici chiar el nu se descurca pe un text semnat de tartorele-siropar N. Sparks :D