Conştient sau nu, Videocracy-ul lui Erik Gandini e născut tot din coasta lui Fellini. Treaba devine foarte clară dacă vedeţi Ginger e Fred, lansat cu vreo două decenii şi ceva mai devreme.
Controversatul documentar din 2009, despre care scriam aici, vorbeşte, ce-i drept, despre o lume contaminată într-un stadiu mult mai avansat cu divertismentul porno-melodramatic din categoria Berlusconi TV. Însă Ginger e Fred trebuie privit ca o evaluare timpurie, foarte lucidă şi vizionară a circului ieftin ce defineşte azi televiziunea italiană.
Pentru a-şi susţine demonstraţia, Fellini propune un tur fără menajamente în culisele unei emisiuni maraton. E vorba de un fel de bunică a lui Oprah şi Jerry Springer, sau poate chiar a celei păstorite de Andreea Marin. Adică un show în care sunt înghesuiţi pe scenă, la grămadă: pitici dansatori şi o vacă cu 18 ugere, un amiral octogenar şi un transexual amorezat de puşcăriaşi, inventatorul chiloţilor comestibili şi o sosie a reginei Angliei, un mafiot flancat de doi poliţişti ce urmează să spună "totul" în direct ş.a. Printre ei - un cuplu ce devenise celebru cu vreo trei decenii în urmă, în anii gri de după război, pentru cum impersona duetul Ginger Rogers & Fred Astaire. Un cuplu atras cu naivitate de o revenire în lumina reflectoarelor, ce realizează prea târziu că urmează să intre în menajeria plimbată derizoriu prin faţa camerelor.
Actorii fetiş ai lui Fellini aleşi pentru acest film târziu al său - Giuletta Masina şi Marcello Mastroianni - interpretează cu o candoare înduioşătoare rolul celor doi rătăciţi în lumea emergentă a televiziunii marca Berlusconi. Şi chiar dacă filmul nu conţine referiri directe la "Il Presidente", poate şi pentru că în 1986 era încă devreme pentru a arăta cu degetul, implicaţiile sunt extrem de clare. Şi de deziluzionante.
Iată şi o mostră - destul de inteligibilă, sper, şi fără subtitrare - despre o "biată doamnă" invitată la mega-show-ul TV pentru că a acceptat contra cost să fie subiectul unui "dramatic" experiment prin care i s-a tăiat complet accesul la televiziune timp de o lună. Ghiciţi efectele?
Controversatul documentar din 2009, despre care scriam aici, vorbeşte, ce-i drept, despre o lume contaminată într-un stadiu mult mai avansat cu divertismentul porno-melodramatic din categoria Berlusconi TV. Însă Ginger e Fred trebuie privit ca o evaluare timpurie, foarte lucidă şi vizionară a circului ieftin ce defineşte azi televiziunea italiană.
Pentru a-şi susţine demonstraţia, Fellini propune un tur fără menajamente în culisele unei emisiuni maraton. E vorba de un fel de bunică a lui Oprah şi Jerry Springer, sau poate chiar a celei păstorite de Andreea Marin. Adică un show în care sunt înghesuiţi pe scenă, la grămadă: pitici dansatori şi o vacă cu 18 ugere, un amiral octogenar şi un transexual amorezat de puşcăriaşi, inventatorul chiloţilor comestibili şi o sosie a reginei Angliei, un mafiot flancat de doi poliţişti ce urmează să spună "totul" în direct ş.a. Printre ei - un cuplu ce devenise celebru cu vreo trei decenii în urmă, în anii gri de după război, pentru cum impersona duetul Ginger Rogers & Fred Astaire. Un cuplu atras cu naivitate de o revenire în lumina reflectoarelor, ce realizează prea târziu că urmează să intre în menajeria plimbată derizoriu prin faţa camerelor.
Actorii fetiş ai lui Fellini aleşi pentru acest film târziu al său - Giuletta Masina şi Marcello Mastroianni - interpretează cu o candoare înduioşătoare rolul celor doi rătăciţi în lumea emergentă a televiziunii marca Berlusconi. Şi chiar dacă filmul nu conţine referiri directe la "Il Presidente", poate şi pentru că în 1986 era încă devreme pentru a arăta cu degetul, implicaţiile sunt extrem de clare. Şi de deziluzionante.
Iată şi o mostră - destul de inteligibilă, sper, şi fără subtitrare - despre o "biată doamnă" invitată la mega-show-ul TV pentru că a acceptat contra cost să fie subiectul unui "dramatic" experiment prin care i s-a tăiat complet accesul la televiziune timp de o lună. Ghiciţi efectele?
No comments:
Post a Comment