Mişcarea nu e neapărat intuitivă sau uşor de dus, însă odată prinsă, curge revelator şi extrem de agreabil. Rutina e bine să fie urmărită atent, în ciuda variaţiei potenţial disturbante a ritmului. Şi începem aşa:
Unu! Picioarele depărtate, genunchii flexaţi, braţele îndoite şi îndreptate lateral. Mişcările bazinului şi ale genunchilor urmăresc bătaia tamburului. Unu-doi, unu-doi. Apoi de la strofa următoare începe improvizaţia. Cam aşa cum demonstrează Uma & Jon în secvenţa asta epică din Pulp Fiction (Tarantino, 1994).
Doi! Revenim la poziţia de start, braţele îndoite la nivelul umerilor, spatele întors la partener. Mişcarea rămâne la nivelul braţelor, deschise, flexate, fluturate uşor pe ritm. Privirea urmăreşte un punct imaginar de deasupra capului partnerului, căruia eventual i se mai pot da de mestecat nişte cuvinte ostile din când în când. Adică aşa cum arată cuplul Pfeiffer / Pacino pe ringul de disco din Scarface (De Palma, 1983).
Trei! Călcâiele lipite, vârfurile spre exterior, braţul drept pe umărul partenerului. Al treilea pas înapoi în timp pare un tango relativ facil, asta până când trompeta şi tobele virează spre un fel de swing destul de groovy încât să permită nişte improvizaţii, cam ca cele ale cuplului din Otto e mezzo (Fellini, 1963).
Unu! Picioarele depărtate, genunchii flexaţi, braţele îndoite şi îndreptate lateral. Mişcările bazinului şi ale genunchilor urmăresc bătaia tamburului. Unu-doi, unu-doi. Apoi de la strofa următoare începe improvizaţia. Cam aşa cum demonstrează Uma & Jon în secvenţa asta epică din Pulp Fiction (Tarantino, 1994).
Doi! Revenim la poziţia de start, braţele îndoite la nivelul umerilor, spatele întors la partener. Mişcarea rămâne la nivelul braţelor, deschise, flexate, fluturate uşor pe ritm. Privirea urmăreşte un punct imaginar de deasupra capului partnerului, căruia eventual i se mai pot da de mestecat nişte cuvinte ostile din când în când. Adică aşa cum arată cuplul Pfeiffer / Pacino pe ringul de disco din Scarface (De Palma, 1983).
Trei! Călcâiele lipite, vârfurile spre exterior, braţul drept pe umărul partenerului. Al treilea pas înapoi în timp pare un tango relativ facil, asta până când trompeta şi tobele virează spre un fel de swing destul de groovy încât să permită nişte improvizaţii, cam ca cele ale cuplului din Otto e mezzo (Fellini, 1963).
No comments:
Post a Comment