La fel cum Adrian Petru Constantin lasă o viaţă trăită pe jumătate pentru a traversa un continent şi a ajunge la Cordoba în romanul Apropierea, Sayra şi El Casper taie în lung America centrală pentru a ajunge în Texas, în filmul Sin nombre. Doar că Adrian ia autocarul spre Andalucia cu elanul naiv al poetului care vrea să-i citească în original pe Borges, Marquez şi Cortazar, pe când cei doi iau calea voiajului clandestin pe acoperişul unui tren de marfă lăsând cu nelinişte în urmă peisajul primejdios şi imprevizibil al câte unei ţări dezolante. Unde oamenii sunt fie condamnaţi la mizerie şi ratare, fie devin victime ale unor acte aleatorii de violenţă atroce. Unde viaţa are o valoare neînsemnată. Ea – Honduras. El – Mexic. Ambii traversează un continent în care oraşele sunt împărţite între găşti ce se măcelăresc reciproc, iar copiii învaţă adesea să mânuiască pistolul înainte de a-şi pierde dinţii de lapte.
Adrian pleacă să înveţe spaniola, Sayra şi El Casper – pentru a o uita. Toţi trei sunt mânaţi de mirajul ţării-destinaţie, proiectată în luminile calde ale unei vieţi diferite, poate mai bune, dar şi conştienţi că se află pe un drum pe care mulţi se îmbarcă şi puţini rămân. În cuvintele tatălui-călăuză al Sayrei, aflat în rândul zecilor de imigranţi ilegali ce aşteaptă zile în şir venirea trenului pe acoperişul căruia vor călători de-a lungul Mexicului, spre graniţă: „Ni la mitad de ellos llegara a Los Estados Unidos. Pero nosotros si.”
No comments:
Post a Comment