Na, tocmai când ziceam că m-am săturat să o văd pe Meryl Streep irosindu-se în diverse comedioare cu scenarii făcute pe bandă rulantă, mi-au căzut ochii pe Julie & Julia. Şi am avut instant senzaţia că venerabila actriţă şi-a scos de la naftalină ambiţia de a intra cu totul în pielea unui personaj ce adună un festin delicios de idiosincrazii inedite (statură, voce, gestică). E vorba de Julia Child, un fel de Sanda Marin americană (dacă numele nu vă sună cunoscut, întrebaţi cea mai apropiată mamă/bunică; sau aruncaţi o privire aici).
De fapt poate nu chiar Sanda Marin, pentru că Julia Child îşi învaţă cititorii şi, mai apoi, telespectatorii nu cum să gătească pur şi simplu, ci franţuzeşte. (Întreprindere care, după probabil a intuit doamna Marin, nu mi-o pot imagina supravieţuind vreodată în patria noastră prea puţin urbană.)
În fine, înapoi la film. Julie & Julia un fel de film-sandwich. Adică avem două felii narative - peripeţiile de prin anii '50 ale lui Julia Child, incluzând momentele în care îşi descoperă vocaţia de maestră culinară + experimentele din bucătărie ale unei succesoare de-a ei, Julie Powell, petrecute prin anii 2000. Şi apoi o umplutură ce le ţine laolaltă (la cuisine française, bien sûr). Despre felia lui Julie (Amy Adams) nu sunt multe de remarcat. Poate pentru că e cam insipidă. Asta mai ales în comparaţie cu cea a lui Julia (Meryl Streep) - atât de plină de saft şi culoare. Una peste alta însă, sandwich-ul cu poveşti este unul simpatic, savurabil chiar şi dacă nu eşti gurmand (deşi asta ajută).
No comments:
Post a Comment