Mic dicţionar de argumente imbatabile

„Dacă argumentezi corect, nu greşeşti niciodată”. Acesta este credoul suprem – declarat şi profesat – al lui Nick Naylor, lobbyist şi autor de argumentaţii invincibile în Mulţumim că fumaţi (Thank you for smoking). Sună excelent, dar parcă vă şi aud întrebând: Nu greşeşti nici când ideea pe care o promovezi implică, de exemplu, fumatul? Consumul de alcool? Vânzarea de armament? Nici măcar atunci, ar spune Nick. De fapt, mai ales nu atunci! Testul suprem pentru un persuador de profesie este reprezentat tocmai de astfel de domenii. Hulite şi desfiinţate de atâtea voci, generatoare de atâtea efecte negative, pot fi ele făcute dezirabile în ochii consumatorilor? Întrebare retorică, evident.   

Filmul regizat de Jason Reitman este o lecţie indispensabilă pentru oricine doreşte să înţeleagă fundamentele argumentaţiei fără greş. Subtitlul său ar putea fi „Esenţialul despre practica lobbyului” sau  „O introducere în practica argumentării”. Dar la fel de bine şi: „Cum poţi face un lucru complet imoral să pară perfect acceptabil”. Alături de filme ca Înscenarea (Wag the Dog) lui Barry Levinson, cel de faţă trece satiric în revistă tehnicile de manipulare ce ne ţintesc zilnic pe toţi – sarea şi piperul fiecărui produs mass-media pe care îl consumăm. La fel ca în mai recentul Sus, în aer (Up in the Air), critica lui Reitman stă pitită sub o mască zâmbitoare. Situaţiile şi dialogurile ce condimentează scenariul în care evoluează Nick Naylor sunt cel mai adesea ilariante, iar asta în ciuda contextului nu de puţine ori morbid.

Memorabile rămân scene ca cea în care Naylor e invitat să-şi descrie meseria în faţa colegilor de clasă primară ai fiului său, iar când le spune că rolul său este „să vorbească în numele producătorilor de ţigări”, o fetiţă din prima bancă rosteşte candid: „Mămica mea spune că ţigările ucid”. Replica vine fără întârziere: „Ah, este mama ta medic de profesie?”. „Nu”, continuă intimidată mica membră a audienţei lui Naylor. „Sau poate cercetător ştiinţific?”. „Nu”. „Ei bine, atunci nu o prea putem numi sursă credibilă, nu-i aşa?”, continuă tirada lobbyistului. Iar înainte ca învăţătoarea să se dezmeticească şi să intervină, o clasă întreagă e câştigată în tabăra fumătorilor potenţiali. Punct ochit, punct lovit.  

O serie de asemenea schimburi de replici sunt colectate în scenariul genial adaptat de Reitman după romanul omonim al lui Christopher Buckley. Sunt mecanismele argumentative construite ca reţete de succes? Sau ca exemple damnabile? Regizorul nu e nici pe departe dintre cei care arată cu degetul. Însă nu trebuie să fii extrem de perspicace pentru a intui critica implicită la adresa lipsei de scrupule ce-l caracterizează pe Naylor şi pe producătorii de ţigări al căror purtător de cuvânt este. Mulţumim că fumaţi portretizează acid modul în care companii ce ucid un număr ameţitor de oameni prin produsele lor continuă să aibă o faţadă curată ca lacrima, de „corporaţii responsabile social”. Eşafodajul acestei paradoxale imagini respectabile, blindat cu bani grei investiţi în veşnice campanii de PR, reprezintă de fapt miza filmului lui Reitman. Gigantele scenarii manipulatoare prin care sunt ademeniţi consumatorii apar schiţate prin episoade reprezentative, filmate cu un savuros umor negru.

Nu lipsesc referiri la fondurile clandestine ce cumpără tăcerea unor adversari stânjenitori, cum ar fi actorul de reclamă ce l-a interpretat pe legendarul „Marlboro man” şi apoi a dezvoltat un incomod cancer la plămâni. Şi nici la plasarea strategică de produse în filme. „Avem nevoie de un personaj-model, un învingător adevărat, care să fumeze”, spune la un moment dat Naylor într-o întâlnire de negociere cu un producător de la Hollywood. „Adică ceva între Indiana Jones şi Jerry Maguire?”, clarifică interlocutorul. „Exact! Şi care să fumeze două pachete pe zi.”

Prin argumentele şi situaţiile puse cap la cap de un autor şi un scenarist aflaţi prolific pe aceeaşi lungime de undă, Mulţumim că fumaţi e un film isteţ, cu dialoguri surprinzătoare şi amuzante, ce însă nu obturează mesajul deloc uşurel purtat de satiră. Filmul lui Reitman desface la vedere mecanismul manipulator al strategiilor de relaţii publice, selecţia oportunistă de informaţii ce se ascunde în spatele obligaţiei de a nu ascunde adevărul sub nicio formă. Iar la final te face să priveşti cu circumspecţie crescândă mesajele servite curtenitor de mass-media, pretutindeni în jurul nostru.