Mar 3, 2010

Cu graţie în dizgraţie

Ruşinea are o structură etajată în povestea sud-africană a lui J.M. Coetzee, după care s-a făcut filmul Disgrace. La primul nivel e cea a dascălului jucat de John Malkovich, ce riscă şi pierde totul forţând o aventură cu o studentă mulatră. La cel de-al doilea e fiica sa, ce decide să păstreze un copil rezultat din violul săvârşit de o bandă de culoare.

Deşi inegale, cele două acte de agresiune funcţionează complementar în film şi conservă atmosfera de tensiune interrasială din cartea lui Coetzee. Nesiguranţa, permanenta iminenţă a violenţei. Rolul principal îi vine ca o mănuşă lui Malkovich, ce îşi perorează monologurile despre vină, ruşine şi dizgraţie cu mina implicit superioară a colonistului. Asta în opoziţie cu fiica lui, ce simte greutatea vinei de a face parte din rasa responsabilă de ororile apartheid-ului, şi îşi acceptă soarta de victimă aproape ca pe una meritată.

1 comment:

potenta said...

super tare filmul...l-am vazut si mi-a placut foarte mult..oricum John e un actor de nota 10.