An Ajami Education

De la cartierul Ajami din Tel Aviv – unde un melanj de musulmani, creştini şi evrei îşi duce viaţa segregată clocotind mocnit de ură, în case mizere, pe străduţe prăfuite – şi până la vilele elegant ordonate şi burghez decorate din suburbia londoneză Twickenham, se cască o evidentă şi largă prăpastie. Dar pentru că am văzut Ajami la scurt timp după An Education nu mă pot abţine să nu observ firul ce surmontează senin clivajul.

Dincolo de decorul complet diferit, ambele filme urmăresc câte un personaj ce e silit să facă un pas mare către viaţa de adult, chiar dacă nu e încă pregătit să îşi abandoneze copilăria/adolescenţa. Un personaj ce trece printr-un proces accelerat de “educare”, în şcoala dotată cu mobilier din dormitorul lui Procust. Adică da, “şcoala vieţii”. În Ajami e Omar (şi nu numai), iar în An Education e Jenny.

El e nevoit să preia povara protejării siguranţei familiei sale într-un cartier în care viaţa are o valoare derizorie şi se poate intersecta în orice clipă cu un glonţ letal.

Ea abandonează peste noapte hainele adolescenţei şi le îmbracă pe cele ale femeii mature, cu bucuriile şi dezamăgirile aferente.

Amândoi sunt (sur)prinşi pe drumul abrupt al maturizării, iar pe marginea lui spun câte o poveste: Omar despre cum se trăieşte pe muchie de cuţit într-o zonă marcată de perpetua iminenţă a unui conflict interreligios (şi nu numai), iar Jenny despre convenţii puritane şi amarul abandon al adolescenţei în Anglia anilor ‘60.