Apr 12, 2011

Sindromul Facebook*

Peste 500.000.000 de oameni din întreaga lume folosesc reţeaua online de socializare numită Facebook. Da, aţi numărat bine – 8 zerouri în spatele cifrei 5. Adică jumătate de miliard. O mare parte dintre ei fac acest lucru zilnic. Iar iniţiatorul site-ului, Mark Zuckerberg, a devenit acum vreo doi ani cel mai tânăr miliardar din lume.
Mulţi dintre dumneavoastră poate citesc aceste informaţii cu entuziasm. Poate vă gândiţi: „Iată povestea de succes a cuiva care, la doar 20 de ani, a pus bazele unei afaceri cu un potenţial enorm de creştere şi profitabilitate”. Pe de altă parte, sunt sigură că vă puneţi şi o altă întrebare. Oare ce îi îndeamnă pe cei jumătate de miliard de utilizatori activi să acceseze atât de frecvent adresa www.facebook.com? Oare pentru că a-şi „adăuga prieteni” le dă iluzia unei relaţionări reale? Oare pentru că Facebook le hrăneşte tendinţa voyeuristă de a vedea poze şi filme postate de nişte cvasinecunoscuţi, si apoi de a stabili care sunt dezirabile şi care nu, dând click pe butonul „Like”? Sau poate pentru a afla că „statutul marital” al unui prieten e într-o fază „complicată”, deci se poate marşa cu avansuri?



„Am trăit întâi la ţară, apoi în oraşe, iar de acum vom trăi pe internet”, declară extatic un personaj din filmul Reţeaua de socializare (The Social Network) la un moment dat. Ca şi cum ar fi descoperit cheia afacerii secolului. Dar oare ce spune răspândirea endemică a „sindromului Facebook” despre sănătatea socială a lumii în care trăim? Mi-ar fi plăcut ca filmul regizat de David Fincher despre naşterea Facebook-ului să marşeze pe această întrebare. Să-i sondeze nuanţele şi dedesubturile. La fel cum proiecte anterioare ale sale – vezi Fight Club sau The Game – au abordat subversiv scenarii oarecum similare. Mă aşteptam la un denunţ în aceeaşi notă al modului în care relaţiile umane se consumă adesea cu acelaşi zel cu care se consumă produsele de supermarket în lumea de lângă noi. La punerea implicită la zid a societăţii ce elogiază imaginea şi plăcerile superficiale.
Ei bine, nici vorbă de aşa ceva! Din contră, Reţeaua de socializare pare să danseze exact pe melodia hedonistă a consumismului frenetic. Mai exact, regizorul Fincher urmăreşte cvsiadmirativ ridicarea unui imperiu online multimiliardar. Reţeaua de socializare e un fel de film-advertorial, dacă vreţi. O „poveste de succes” ca cele care apar în Forbes sau Times Magazine, doar că transpusă pe peliculă. Ex-studentul de la Harvard reuşeşte să târască online viaţa socială a multor milioane de oameni. Să-i transforme în replici solitare ale propriei persoane, dând click-uri voyeuriste într-o fereastră de Facebook. Cum arată era cea nouă, în care viaţa s-a mutat pe internet? Fincher nu reuşeşte să apuce problema asta – are mâinile prea ocupate cu aplaudatul lui Zuckerberg.

E drept că scenariul encomiastic transpus pe ecran după cartea lui Ben Mezrich nu stă neapărat sub semnul evidenţei. E drept că marşează pe nişte controverse legate de ascensiunea ameţitor de înaltă şi rapidă a lui Zuckerberg. Este Facebook bazat sau nu pe furt intelectual? A calcăt ori nu pe cadavre creatorul său în drum spre o afacere de 25 de miliarde de dolari? În aceste controverse ar sta „valoarea de ştire” a poveştii. Dar întrebarea cred că se ridică de la sine: Mai contează? Schimbă cu ceva asta soartă jumătăţii de miliard de utilizatori ce caută iluzia socializării în faţa unui monitor de computer?
Distanţat fără speranţă de scenariile subversive prin care Fincher a devenit celebru, Reţeaua de socializare e doar încă un film facil, vizionabil la mall alături de o cutie de popcorn la suprapreţ. E drept că autorul poate fi încă recunoscut în atmosfera noir a unor cadre, în ritmul alert, în apetenţa pentru cluburi exclusiviste, poate puţin obscure. În cum sunt golite la început pe masa goală piesele unui puzzle, ce apoi încet-încet se coagulează într-o imagine coerentă. Dar cu siguranţă nu poate fi recunoscut în lipsa de greutate a poveştii, în superficialitatea ei. Mulţi se întreabă, cred, ce caută David Fincher într-o asemenea poveste. De ce s-o fi apucat de acest film? Răspunsul nu poate fi măsurat decât în cifre. Adică în cea cu 8 zerouri menţionată în debutul acestui articol şi tradusă în câştigurile pe măsură ale vânzării filmului. Plus în trei premii Oscar (nu pentru regie sau joc actoricesc, e drept, ci pentru muzică, scenariu şi montaj).


*Versiune remestecată şi adăugită a unor notiţe postate cu ceva timp în urmă aici.


5 comments:

srn said...

E o chestie care ma irita si una care ma puzzleuie (sau corect e puzzleaza?)

Intii acele 500 de milioane de utilizatori sint pe buzele tuturor. Toti cunosc numarul asta. Insa lumea nu realizeaza ca sursa acestui numar nu e independenta, e unica si serveste interesele celui ce-o publicizeaza? Nu contest verdicitatea ei, banuiesc ca constituie trade mark, nu orice jurnalist va putea numara liniile din baza de date a utilizatorilor facebook insa nu cred ca nu sint 500 de milioane de utilizatori. Doar ca numarul celor activi il banuiesc mult mult mai scazut. Ma puzzle ca eu nu am auzit de un studiu in care sa se bata in cuie o data pentru totdeauna citi utilizatori se conecteaza zilnic, citi de 2-3 pe saptamina, citi 1 data pe saptamina, citi de 2-3 ori pe luna etc. Inainte ca lumea sa-mi spuna ca studiile exista si sa-mi posteze linkuri la ele (si sint convins ca exista o pletora, mainly academice, cu buget academic si orizont pina la urmatorul paper), my point nu e ca studii nu sint, ci my point e ca media nu da aceeasi circulatie unor studii academice, a caror independenta si lipsa de interes comercial (si deci less bias) e mai probabila decit cifra self-serving distribuita de facebook.

Lucrul care ma puzzle este ca mi se pare ca lumea academica si pop-cultura nu s-a aplecat destul asupra fenomenlor de viata online, "avansuri", "aburit", care exista hat din copilaria IRC-ului. In lumina asta, facebook mi se pare mai mult o urmare naturala, o "refinare", din cumva suspectul si a-internet-cafe-de-cartier-mirositorului "ne-am intilnit pe net" (eufemism pentru (m)IRC) la mai frecventabilul si Harvard-parfumatul "ne-am imprietenit pe facebook".

Parerea mea ca ce a diferentiat facebook de myspace si pletora de proto-social sites din 2004 a fost parfumul asta de exclusivism, persuasiunea ca e socially acceptable si nu promiscuu, ca te aburea ca de fapt esti acolo sa share photos, sa "keep in touch", ca ai un wall, them paraphernalia, them coating.

ad said...

cher srn, what a pleasure to have you here again! and I do hope we shall finish this conversation live :)

now, despre chestia care te irita. I obviously wouldn't have used this data in an academic paper. stiu ca sunt datele released de FB si posibil/probabil umflate. insa, dat fiind ca asta e un articol de revista (rather nestiintifica :)), mi-am permis sa folosesc cifra. si am facut-o mai mult ca un device retoric. de fapt am luat-o ca fiind parte din USP-ul filmului, pentru a-mi construi argumentul ca TSN e o productie destul de ne-fincheresca.

cat despre FB per se, cred ca e mult mai mult in desaga sa de conotatii decat era in cea a preistoricului mirc. nu era locul si spatiul in articol pentru aceasta discutie, dar, in fond, FB e unul dintre elementele-forta ale relativ recent inventatei notiuni de "social media". i.e. e mult mai mult decat un dating site. am convingerea ca toata paraphernalia de care zici nu e doar un pretext, e o institutie in sine.

srn said...

Ah, nici nu m-am gindit, scriind, ca ar fi un repros la adresa articolului tau cind spuneam ca media nu face decit sa quote sheepishly cifra vehiculata de facebook. N-a fost deloc intended, scuze. Nu ma deranjeaza un articol, ma deranjeaza ce percep ca un fel de _masa_ de articole, toate parind a fi un fel de reluare a PR-ului facebook. Si critica asta as avea-o in general, nu neaparat la facebook. Mi se pare ca media e avida sa aiba ceva de publicat si companies are just too happy to oblige si media da o tribuna necritica self-promotion-ului firmelor. In fine.

S-ar putea sa fi ajuns ca mosii din Muppets (sau am fost dintotdeauna?), dar ma deranjeaza cumva apologia care i se face lui Zuckerberg, faptul ca e considerat un fel de geniu---fie si "doar" entrepreneurial---citat in the same breath cu the google couple si Bill Gates. Mos de Muppets in sensul ca nu vad valoarea facebook-ului. Google imi da "ceva", un produs, o utilitate, Microsoft la fel, permite enorm de multor oameni sa foloseasca calculatoare, pe cind nu vad "produsul" lui Facebook, serviciul, utilitatea, si inteleg astea in sens larg (adica un video game poate fi "util"). (Un video game macar are de partea lui creativitatea.) Poate aici e mirarea ta din articol, ce-i face pe oameni sa se conecteze zilnic. Si mie-mi pare Zuckerberg un cheat pentru ca in ce-i vad eu "geniul" e packagingul unui "nimic", faptul ca face "ceva" marketabil. Cind folosesc facebook, mi se pare ca "cedez", cedez presiunii sociale, multimii, hype-ului, gastii. Sint reluctant. In sensul asta facebook e cheat, ca ma cheat-uie sa folosesc ceva ce poate nu-mi doresc. Nu-i ceva gen google sa zic "in sfirsit cineva a facut un search that works".

In fine, obviously comentariul meu e doar tangential legat de articol si mai mult rant-ul unui old fart.

radiowhisper.com said...

Buna Seara!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!

ad said...

Hey, Srn, cred ca pentru a te califica la statutul de "old fart" trebuie sa fii macar 40+ :))

Seriously acum, nu cred ca sunt doar ranturi. De acord ca news media din ultimii vreo 10 ani or so a devenit what we do when we try to fill the space between the ads. De fapt de mai mult de 10 ani, daca ma gandesc ca The Network (not the social one - sic!:)) a tras un mare semnal de alarma inca de la sfarsitul anilor '70. Dar parca in ultima vreme lucrurile au luat-o complet razna. Cel putin cu media din tari in curs de dezvoltare, precum cea in care rezidez. You wouldn't believe ce gunoaie trec drept stiri. E o discutie lunga aici, legata de ownership mai ales, cred. O discutie pe care am purtat-o cu patos catava vreme, dar acum parca mi se pare mai degreaba like pissing against the wind. Ce sa zic, poate "barbarizarea" e o tendinta naturala, doar inca o mutatie in evolutia naturala, cum ar zice Baricco I guess (ai cartea btw? ti-o aduc?)