Klapko / The Trap

Locul de plasare a capcanei: Serbia lăsată în urmă de Miloşevici, în cădere economică liberă, în criză acută de valori.

Ţinte: Un cuplu ce află că trebuie să facă rost peste noapte de o sumă cu cinci cifre (în euro) pentru a-şi ţine în viaţă copilul. O sumă cam de cinci ori mai mare decât ar obţine dacă şi-ar vinde absolut tot ce posedă.

Fixarea victimelor: În pragul disperării, cei doi îngroaşă rândurile anunţurilor umanitare din ziarul local. Apoi suferă consecinţele. Ea - prin umilinţele la care e supusă de copiii proaspeţilor îmbogăţiţi ce îşi afişează telefoanele mobile la şcoala la care predă ("Aţi putea să îmi daţi meditaţii, profa, că am auzit că aveţi nevoie de bani"). El - printr-o bizară propunere primită de la un potenţial "sponsor".

Momeala. Iţele poveştii sunt aşezate pe scheletul confesiunii lui, care nu ştii dacă are loc în faţa ta, a privitorului, sau a unui tribunal. Pe un ton lent, dar răvăşitor, aflăm natura capcanei perfecte în care se trezeşte, imposibilul situaţiei.

La fel ca în Rooster's Breakfast, deşi mai puţin explicit, Klapko/The Trap vorbeşte de fapt despre generaţia martoră la destrămarea Yugoslaviei, ce s-a trezit deodată incapabilă să îşi mai găsească locul. Certitudinea că a fost pregătită pentru cu totul altă lume decât cea în care a nimerit se dezvoltă într-una a condamnării la ratare fără drept de apel. Dacă în primul film unul dintre personajele principale îşi petrecea cea mai mare a timpului contemplând nostalgic (la un pahar de rakija) era lui Tito şi valorile proletare aferente ei (când un mecanic bun era cunoscut de la Maribor la Kragujevac şi primit cu fanfară ori de câte ori făcea câte o "vizită de lucru"), în Klapko personajele se mulţumesc să constate tăcut că nu au fost învăţate să se descurce, nu ştiu cum să întreprindă nimic. Tot ce posedă e un set de valori morale ce nu mai înseamnă nimic. Cred că de la Filantropica încoace nu am mai văzut un film care să redea mai clar starea de derivă a societăţilor est-europene în schimbare, statutul derizoriu ce rezultă din lipsa banilor într-o lume dominată de un gen de nouveaux riche ce dau un ton incompatibil cu vechile valori.