Calendar dezastrologic

O recomandare de-a pruncului de joi mi-a amintit că există un film de Michel Gondry pe care încerc de mult să îl văd. Dar din motive contextuale nu reuşesc. Aşa că am măturat brusc toţi itemii inoportuni din agendă şi am făcut loc unui crash course în ştiinţa viselor.

Previzibil, filmul lui Gondry e despre un tip cu interese onirice de cercetare. Şi care îşi ia proiectul atât de în serios încât ajunge să nu mai distingă bine când evoluează în viaţa reală şi când e "doar" într-un vis. Vă sună ca un refren preluat dintr-un film în vogă? Featuring tipi care implantează diverse idei altor tipi în timp ce sharuie un vis colectiv? Din fericire, spre deosebire de râvna cu care Inception încearcă să traducă scrierile lui Freud într-un roman de gare, The Science of Sleep redă viselor o accepţiune naturală, firească. Adică le defineşte precum un spaţiu infinit de joacă, de zbenguială fără limite, în care nu au ce să caute plicticoşenii gen legături cauzale / logice. Un loc unde pur şi simplu se adună haotic toate ingredientele astea pe care Stephane le enumeră pe când se joacă de-a gazda unei emisiuni televizate (în somn, evident):

"First, we put in some random thoughts. And then, we add a little bit of reminiscences of the day... mixed with some memories from the past.[...] Love, friendships, relationships... and all those "ships", together with songs you heard during the day, things you saw..." 

Stephane (Gael Garcia Bernal) e exact personajul pe care te-ai aştepta să îl vezi în postura de "teoretician de vise" - hipercreativ, cu un nepotolit spirit ludic, haios, salvator al lumii în fiecare vis, inventator al "dezastrologiei" şi desenator al unui calendar ce o reprezintă în imagini ş.a. Alături de el şi împărtăşindu-i simpatica şi contagioasa nebunie este Stephanie (Charlotte Gainsbourg). Cam ca în Eternal Sunshine of the Spotless Mind - filmul acela în care Jim Carrey apare curăţat de schimonoseli, alături de o irezistiblă Kate Winslet cu părul roz - Gondry foloseşte prezenţa celor două personaje pe ecran şi zbenguiala lor cu incursiuni onirice pentru a spune o poveste mult mai complicată decât pare la prima vedere. O poveste despre jocul perpetuu de atracţie şi respingere care se distinge în umbra oricărei relaţii, mereu pe punctul căderii dintr-un zbor deasupra superbului oraş imaginar ce reprezintă sinele în abisul coşmaresc al neîncrederii şi egoismului.