Romane transformate în filme? Sunt o grămadă. Piese de teatru transpuse pe ecran? S-au mai văzut destule. Dar filme aduse pe scena teatrului? Mai rar. Deci cred că e OK să fii puțin sceptic când vezi afișul piesei The Full Monty.
Dacă știi superbul film cu Robert Carlyle & co., ce a luat Oscarul în '97, aproape sigur te întrebi: Ce rost are o adaptare scenică a filmului?
Mă încumet să ghicesc trei răspunsuri care stau pe limba oamenilor din spatele spectacolului:
(I) Când vine vorba de bărbați care se dezbracă, nimic nu e prea mult :) (Parafrazez din V.)
(II) Cine nu are chef oricând de o piesă comică, cu mesaj tonic, pozitiv, care te binedispune?
(III) Când apare pe afiș numele lui Răzvan Mazilu la regie și al lui Dragoș Buhagiar la scenografie, cine nu e gata să își concediez orice urmă de neîncredere și să dea o șansă spectacolului? Eu, una, exact asta am făcut.
A meritat, a fost fain? The Full Monty e un spectacol prea puțin liniar pentru a da un răspuns monosilabic la întrebarea asta. L-aș vedea din nou?
Da, pentru:
- scenografia absolut genială (instalațiile care vin și părăsesc scena, aranjate și luminate pentru a arăta exact ca ecranul unui televizor, pianul și balconul și totul),
- costumele (my personal favourite rămâne rochia Gabrielei Popescu, din ultima parte),
- Gabriela Popescu în sine - superba actriță a Teatrului de Comedie, care îi bagă în buzunar pe toți ceilalți actori de la prima silabă pe care o rostește pe scenă,
- ideea de ”spectacol în spectacol” și cum scenariul te face să te întrebi mereu până la final, la fel ca publicul din piesă: Are they actually going to do this? Mai exact: Gașca asta de bărbați de vârstă mijlocie, cu burți și bube pe fund, o să își adune destul curaj pentru a se urca pe o scenă de striptease?
- mesajul, care până la urmă, e unul generator de energie: Încrederea de sine vine din interior. La fel și puterea de a schimba ceva în viața ta.
Poate totuși nu, din cauza:
- traducerii din engleză a textului, care prea des sună a google translator și prea rar a limba română vorbită. Dar asta s-ar putea să fie din cauza urechii mele deformate de filolog.
- muzicii - puțin prea tare pe ici, pe colo, deși excelent aleasă și interpretată,
- replicilor puțin prea îngroșate uneori, care nu fac decât să lungească inutil (până la peste 3 ore) totul,
- unor voci puțin prea slabe (pentru un musical).
Dacă știi superbul film cu Robert Carlyle & co., ce a luat Oscarul în '97, aproape sigur te întrebi: Ce rost are o adaptare scenică a filmului?
Mă încumet să ghicesc trei răspunsuri care stau pe limba oamenilor din spatele spectacolului:
(I) Când vine vorba de bărbați care se dezbracă, nimic nu e prea mult :) (Parafrazez din V.)
(II) Cine nu are chef oricând de o piesă comică, cu mesaj tonic, pozitiv, care te binedispune?
(III) Când apare pe afiș numele lui Răzvan Mazilu la regie și al lui Dragoș Buhagiar la scenografie, cine nu e gata să își concediez orice urmă de neîncredere și să dea o șansă spectacolului? Eu, una, exact asta am făcut.
A meritat, a fost fain? The Full Monty e un spectacol prea puțin liniar pentru a da un răspuns monosilabic la întrebarea asta. L-aș vedea din nou?
Da, pentru:
- scenografia absolut genială (instalațiile care vin și părăsesc scena, aranjate și luminate pentru a arăta exact ca ecranul unui televizor, pianul și balconul și totul),
- costumele (my personal favourite rămâne rochia Gabrielei Popescu, din ultima parte),
- Gabriela Popescu în sine - superba actriță a Teatrului de Comedie, care îi bagă în buzunar pe toți ceilalți actori de la prima silabă pe care o rostește pe scenă,
- ideea de ”spectacol în spectacol” și cum scenariul te face să te întrebi mereu până la final, la fel ca publicul din piesă: Are they actually going to do this? Mai exact: Gașca asta de bărbați de vârstă mijlocie, cu burți și bube pe fund, o să își adune destul curaj pentru a se urca pe o scenă de striptease?
- mesajul, care până la urmă, e unul generator de energie: Încrederea de sine vine din interior. La fel și puterea de a schimba ceva în viața ta.
Poate totuși nu, din cauza:
- traducerii din engleză a textului, care prea des sună a google translator și prea rar a limba română vorbită. Dar asta s-ar putea să fie din cauza urechii mele deformate de filolog.
- muzicii - puțin prea tare pe ici, pe colo, deși excelent aleasă și interpretată,
- replicilor puțin prea îngroșate uneori, care nu fac decât să lungească inutil (până la peste 3 ore) totul,
- unor voci puțin prea slabe (pentru un musical).
No comments:
Post a Comment