N-am ezitat nici măcar o clipă. Cu cîţiva metri înainte să înceapă curba, am accelerat din nou şi-am început să trag de volan la stînga, apoi am călcat ambreiajul şi-am schimbat la loc într-a cincea. Simţeam că fac toate mişcările ca teleghidat, fără să le gîndesc, ca şi cum îmi veneau de undeva din străfundurile minţii, din codul cu care fusesem programat; mai mult, roţile mi se păreau prelungiri ale mîinilor şi picioarelor, pedalele şi manetele un fel de piese de legătură prin care transmiteam comenzile de executat. Pielea de pe volan devenise complet elastică, mi se mula în palme, iar adidaşii păreau că mi s-au topit în pielea tălpilor şi tălpile în metalul pedalelor, în care se ramifica acum reţeaua mea de vene, prin care adrenalina circula la aceeaşi viteză cu aia de pe indicatorul de bord. Pe şosea nu mai era Subaru condusă de un puşti de douăzeci de ani, ci doar eu, un fel de om-maşină, care se mişca perfect coordonat între partea din carne şi oase, şi partea electrică şi mecanică.
(Mihaela Gheorghiţă - Dragonul)
2 comments:
textul mi se pare asa un pic tribut Crash a lui Ballard
Mm, interesant, Roxana. Filmul facut de Cronenberg dupa cartea lui Ballard se afla de mult pe lista de asteptare. E cazul sa il si vad, se pare :)
Post a Comment