You can lie, you can cheat, you can start a war, you can bankrupt the country, but you can't fuck the intern! Cam la asta se rezumă bucăţica de filosofie electorală întoarsă pe toate părţile în The Ides of March (filmul în care George Clooney se imaginează şi se filmează pe sine însuşi în rolul viitorului preşedinte al Americii). Adică, stai să văd dacă am înţeles corect:
a. Poţi organiza uciderea unor munţi de civili analfabeţi din oraşe cu nume nepronunţabile, de la capătul lumii? Da.
b. Poţi îngroşa conturile multinaţionalelor, subţia clasa de mijloc şi adânci prăpastia dintre cei foarte foarte bogaţi şi restul lumii? Da.
c. Poţi avea o mică fantezie cvasi-deviantă implicând un trabuc gros şi limita inferioară a burticii absolut apetisante aflate în posesia unei domnişoare de 20 de ani (ale cărei pupile se dilată la primul pas pe care îl faci în aceeaşi încăpere cu ea)? NU.
Destul de ridicol, hm? Te face să te gândeşti la cum Neil Postman - printre alţii - deplângea degradarea democraţiei până la nivelul unui circ mediatic penibil. În care ai toate şansele să fii reales cu aplauze, chiar dacă faci nişte greşeli dezastruoase de politică internă şi externă, câtă vreme îţi păstrezi nepătat zâmbetul alb şi imaginea de pater familias. Cu o nevastă îmbrăcată în taior Chanel şi frezată impecabil, doi copii şi un câine.
The Ides of March nu e chiar reconstituirea unui sexgate în sine, însă marşează puternic pe ideea că preşedintele american trebuie să păstreze aparenţele cu orice sacrificiu. Filmul este, de fapt, un fel de poveste a "pierderii inocenţei". Cu ghilimele groase. Ryan Gosling intră în costumul unui om de PR übersmart, implicat în culisele unei campanii prezidenţiale, şi animat iniţial de fraze mari: "I've worked on more campaigns than most people have by the time they're 40. He's the only one that's actually going to make a difference in people's lives". Cum e de aşteptat, spiritul militant şi frazele propagandiste se dezumflă încet-încet, pe măsură ce "adevărata faţă" a omului politic pe care îl susţine iese la iveală. Ce mai noutate, hm?
Mă îndoiesc sincer că printre cei ce se vor afla în sala de cinema la proiecţia filmului mai e cineva care să creadă în sinceritatea şi în înălţimea morală a vreunui politician. În faptul că există candidaţi care nu fac compromisuri şi jocuri murdare de culise pentru a fi aleşi. Deci, din punctul ăsta de vedere, The Ides of March reîncălzeşte o supă fără prea mult gust. Pe de altă parte, Gosling se descurcă binişor (deşi într-un rol cam banal, cam "de serie", dacă e să îl compar cu cel din iconicul Drive, despre care am scris aici). Nemaivorbind de Philip Seymour Hoffman. Şi chiar şi de Clooney, aşa puţin cum apare.
Aşadar: story şi subiect slab, distribuţie bună. Favoritul meu made by Clooney rămâne Good Night, and Good Luck.
2 comments:
Din punctul de vedere al unui pasionat de domeniul socio-politic, mi s-a părut un film decent. Merită vizionat. Bănuiesc că de aceea i-ai și făcut o recenzie. Pe mine m-a atras efectul de domino care a destabilizat întreaga situație (ce părea destul de tipică unei campanii electorale, ducând la plictis dacă domeniul nu îți este atractiv) și a dus la rezultate pe care, eu unul -care nu a citit vreo descriere sau o recenzie a filmului apriori- nu le-am prevăzut în deznodământ.
Cu siguranță ”Good Night, and Good Luck” ar trebui să intre printre ”clasice” ! :)
Da, categoric nu e un film slab. Dar nici nu l-as include in topul celor mai bune pe care le-am vazut in ultima vreme :) De acord cu tine: e interesant din punctul de vedere al subiectului (mai ales daca esti un pasionat al domeniului). Dar, in acelasi timp, nu neaparat original la capitolul story sau realizare cinematografica.
Post a Comment