Întoarcerea vagabondului. Acum milionar

De pe la Stăpânul inelelor (The Lord of the Rings: The Return of the King) încoace nu s-a mai întâlnit în ultimul deceniu vreun film care să genereze atâta efervescenţă şi să colecteze un maldăr atât de impresionant de premii cinematografice ca Vagabondul milionar (Slumdog Millionaire). Deşi în mod evident temele celor două se află la mulţi kilometri distanţă, ele au un miez narativ construit conform aceloraşi coordonate. Transpuse pe ecran după câte un roman, cele două urmează reţeta clasică a basmului, adică melanjul paradoxal între neverosimil şi irezistibil. Modelată după tipicul basmului clasic în cazul Stăpânului inelelor şi cel al basmului modern în cazul Vagabondului milionar, reţeta se dovedeşte infailibilă în captivarea unei audienţe largi şi diverse, aducând un vraf de statuete Oscar, premii ale Academiei britanice de film, Globuri de Aur şi multe alte nominalizări şi distincţii.

Dacă ne uităm prin filtrul insipid al rezumatului, povestea Vagabondului milionar e plină ochi de coincidenţe şi potriveli cusute cu aţă albă. Totul se învârte în jurul personajului Jamal Malik (Dev Patel), fost copil al străzii şi actualmente chaiwalla (servitor de ceai) la un call-center din Bombay/Mumbai, care ajunge să participe la foarte-vizionata şi mult-aplaudata versiune indiană a emisiunii Vrei să fii miliardar. Deşi doar vag alfabetizat, eroul nostru reuşeşte să plece cu potul cel mai gras, dovedind literalmente că „şcoala vieţii” poate aduce la fel de mulţi bani ca cea de pe urma căreia se livrează diplome cu parafă. Mai exact, el descoperă că fiecare întrebare cu care e presărat drumul de la statutul de falit la cel de milionar în rupii îşi află răspunsul într-un episod din viaţa sa de până atunci. Iar până la urmă reuşeşte, evident, să răspundă corect la toate.

Folosirea jocului Vrei să fii miliardar ca pretext pentru spunerea poveştii prin juxtapunerea câte unui fragment din viaţa lui Jamal peste fiecare întrebare din cadrul emisiunii (în scopul aparent al justificării răspunsului) reprezintă o strategie narativă ce asigură coerenţă şi unitate unui scenariu altfel întins ambiţios pe o perioada lungă de timp. Ca prin minune, succesiunea întrebărilor corespunde unei abordări aproape perfect cronologice a vieţii lui Jamal. În căutarea de soluţii la întrebările formulate de omologul indian al lui Virgil Ianţu (la fel de arogant şi sfidător, ba chiar maliţios în film), aflăm cum Jamal şi fratele lui, Salim, au ajuns orfani la vârsta la care mulţi copii abia ies din scutece, cum au aterizat apoi într-un orfelinat ce de fapt ascundea o reţea de exploatare a copiilor pentru cerşetorie, cum au reuşit să scape de acolo şi, în fine, cum Jamal alege să devină „fratele cel bun”, pe când Salim ajunge implicat în lumea interlopă a Mumbai-ului.

În timp ce fragmentele disparate ale scenariului sunt ţinute laolaltă în acest cadru narativ al jocului, firul roşu al acţiunii este – cum altfel într-un film cu parfum de Bollywood? – o poveste de dragoste. Rămasă şi ea fără părinţi, micuţa Latika îi însoţeşte pe cei doi fraţi până la un punct din poveste, însă nu reuşeşte să li se alăture în evadarea din orfelinat. Despărţit de ea prin distanţă şi ani, Jamal nu încetează totuşi să fantazeze la o întâlnire cu cea de care s-a îndrăgostit încă din copilărie. Însăşi venirea la emisiunea Vrei să fii miliardar se datorează convingerii că ea se va afla printre cei 90 de milioane de privitori, şi asta îi va aduce cumva împreună.

Deşi poveşti cu cerşetori deveniţi prinţi s-au spus din belşug, iar era personajelor inspirate din „vaganbondul” lui Raj Kapoor şi a întâmplărilor lor hiperdramatizate a cam apus, Vagabondul milionar reuşeşte să reia şi să împrospăteze aceasta reţetă cinematografică. În ce fel? În primul rând prin adoptarea unui stil de filmare conceput de regizorul britanic Danny Boyle pentru a nu lăsa atenţia publicului să scape nici o clipă – montaj rapid şi o coloană sonoră dinamică, aproape în stil videoclip, plus cadre în care explodează culorile vii ale mahalalei indiene, chiar şi atunci când ele aparţin unui morman de gunoi sau unei adunături de cocioabe. În plus, filmul rupe constant ritmul romantic alăturând idealizărilor prea „roz” câte ceva din realităţile brute ale Indiei actuale. Violenţa împotriva musulmanilor, exploatarea copiilor, clivajul dramatic dintre clasa bogată şi locuitorii mahalelor, mizeria cumplită şi întunecimea vieţii interlope, chiar şi în contextul în care India devine „centrul lumii”– felii din aceste mari teme se îngrămădesc printre episoadele din viaţa lui Jamal şi se lasă descoperite în spatele mirajului reprezentat de jocul televizat ce vinde iluzia unei vieţi fără stigmatul sărăciei.