Chop Shop

Am gasit Chop Shop listat de Roger Ebert pe locul 4 in topul celor mai bune filme din 2008, asa ca am zis why not? Ebert il aseamana cu City of God, probabil pentru ca ambele au drept protagonisti niste pusti carismatici siliti de saracie sa traiasca cruzimile vietii de adult. Adevarul e insa ca viata lui Alejandro si a surorii sale Isamar, la marginea industrial-mizera a cartierului Queens din New York, nu prea aduce decat de la distanta cu mediul imbibat de criminalitate al favelei din Rio in care traiesc micii traficanti de droguri si manuitori precoce de pistoale din City of God. Sunt prea multe momente de pura candoare copilareasca in viata lui Alejandro.

Chop Shop mi-a amintit mai degraba de Slumdog Millionaire. Poate fiindca ambele urmaresc ambitzia chibzuita a micilor protagonisti de a iesi din circuitul mizer al vietii din "slums". Maturitatea cu care, abia atinsi de pubertate, inteleg cat de important e sa joci conform regulilor, dar si sa le incalci uneori, cand se iveste ocazia. Planul copt cu perseverenta si nervozitatea generata de iminentza succesului de a scapa din saracia extrema - Alejandro prin cumpararea unui mic autobuz/restaurant ambulant, iar Jamal prin raspunsul corect la cele doua interogatorii la care e supus in film (in boxa politiei si in fata camerelor de luat vederi). Mirajul lumii paralele pe langa care trec in fiecare zi - redat simbolic de stadionul unde se joaca US Open-ul american, si de jocul "Who wants to be a millionaire" in India.

Lipsit de intorsaturile dramatice si de happy-end-ul dansat din Slumdog Millionaire, Chop Shop isi pastreaza aerul de film independent: un scenariu liniar, cu vagi suisuri sau coborasuri, mai degraba interesat de zugravirea lenta a unei atmosfere decat de asamblarea unui conflict antrenant. Finalul survine brusc si sec, prelungind implicit starea de spirit a filmului dincolo de generic.