Zilele regelui

Recunosc ca am mers pe mana lui Marius Chivu de data asta, fiindca il stiu ca fiind mai degraba prudent cand vine vorba de evaluat calitatea literaturii romanesti ce se scrie acum, si in nici un caz generos cu laudele. Asa ca in ziua cand l-am citit zicand ca "Filip Florian este un scriitor rar, iar Zilele regelui, un statement al artei sale. Începem să avem roman.", m-am oprit in drum spre casa si mi-am cumparat cartea. Marturisesc ca m-a incurajat si cronica lui Doris Mironescu din Suplimentul de cultura, si chiar si porcarioarele de pe blogul lui Istodor tzesute pe marginea cartzii.

Romanul Zilele regelui n-a cazut deloc sub asteptari, pana la ultima fila. Sunt multe lucruri care mi-au ramas in minte, dar daca ar fi sa fac o selectie a pasajelor pe care mi-a facut cea mai mare placere sa le citesc ar trebui sa mentionez neaparat psalmii scrijelitzi de motanul Siegfried in tapitzeria galbena a scaunelor din sufrageria lui Joseph Strauss, parfumul cosmopolit (complet disparut azi) al Lipscaniului din a doua jumatate a anilor 1800, aerul fascinant si exotic al unui Bukarest care azi cu greu se mai face suportabil. Nemaivorbind de schitzarea atat de vie a Regelui Carol si de farmecul fictiunii istoriografice.