Waltz with Bashir

Din ce cauza ne amintim doar selectiv fragmente din evenimente ce ni s-au intamplat in trecut? De ce uneori uitam lucruri pe care le-am crezut cruciale la un moment dat, sau imprumutam bucati din amintirile altora? Faptul ca memoria functioneaza ca un organism viu, volatil si dinamic, ce include sau exclude detalii intr-un ritm pe care nu-l putem controla - asta e una dintre temele de fond ale filmului Waltz with Bashir.

Subiectul concret este rememorarea razboiului dintre Israel si Liban de la inceputul anilor '80. Filmul e centrat pe incercarile lui Ari Folman - acum un regizor de film pe la 40 de ani - de a-si stapani volatilitatea memoriei, scormonind dupa un episod pe care creierul sau pare ca refuza sa il fi pastrat: masacrul de la Sabra si Shatila, la care Folman a fost de fatza ca soldat in armata israeliana la 19 ani.

Filmul urmareste efortul de documentarist al regizorului in incercarea de a reconstitui o amintire ce ar trebui sa ii apartina. Sunt intervievati colegi din fostul lui regiment, psihologi, prieteni...Drumul catre redescoperirea detaliilor masacrului (ca pe o serie de experiente externe, ale altcuiva, eventual vazute la TV) are un traseu intortocheat, pe care se intalnesc paralele intre lagarul de la Varsovia si cele de Sabra si Shatila; "valsul" dement al unui soldat innebunit de frica in fatza unui poster imens cu presedintele palestinian Bashir Gemayel, in timpul invadarii Beirutului; vina latenta, imposibil de articulat in cuvinte. Finalul e crud si brutal, scotand violent si definitiv din masa uitarii un episod care nu are ce cauta acolo.