Toată lumea din familia noastră

Târziu, dar mai bine decât niciodată, am văzut Toată lumea din familia noastră. Film premiat la TIFF și proiectat pe la diverse alte festivaluri (de la care va strânge și premii curând, presimt). Iată notițele random pe care mi le-am schițat mental la vizionare:

- Rar mai găsești pe scena cinematografico-mondenă românească figuri mai fumate și clișeizate ca Stela Popescu & Arșinel. Ți-ar veni să crezi că niciun regizor în toate mințile nu se înhamă să-i pună pe lista de distribuție (decât dacă pregătește o comedie care arată ca un ”spectacol de varietăți” proiectat în seara de Revelion pentru pensionarii nostalgici). Ei bine, Radu Jude face treaba asta. Și încă ce bine! Îi scoate din rolul de entertaineri pentru vârsta a 3-a, pe care l-au avut în ultimii (mulți) ani, și arată că pot juca și altfel. La fel și în cazul Tamarei Buciuceanu-Botez. 

- Scenariul e atât de bine gradat și dozat, încât nicio linie de dialog nu pare în plus. Șerban Pavlu și Mihaela Sîrbu joacă perfect natural un cuplu erodat, distrus de câțiva ani de certuri și depresii, plus finalizat cu un divorț cu cântec, din care ea primește cam totul. Inclusiv custodia micuței Sofia. La început tinzi să empatizezi cu el din cauza asta, să îi înțelegi frustrare de fost soț trădat. Dar lucrurile se schimbă pe parcurs. 

- Radu Jude jonglează impecabil cu momentele de calm și tensiune, îți explică și justifică evoluția neașteptată a personajelor. La fel ca în filme gen Falling Down, asiști la (de)căderea treptată a personajului principal. La descompunerea lui emoțională. (Sau la fel ca în Aurora, îmi șoptește Alina din regie, însă acolo treaba e punctată mai lent, mai puțin explicit, deși avem tot un fost soț cu tendințe psihotice.) Tensiunea se adună și pe alocuri devine atât de intensă încât abia poți să respiri. De la tatăl rațional care își tratează cu calm eșecul în mariaj și plănuiește un weekend de vacanță cu fiica, la un monstru violent, e un drum pe care îl parcurgi lipit strâns de viața, replicile și destinele ”tuturor din familia noastră”. 

- Filmul nu construiește genul de critică socială pe care o găsești implicit în filme gen Moartea domnului Lăzărescu. Dar cu toate astea, peste tot apare sufocarea urbană tipic est-europeană. Aerul claustrofob al apartamentului, care funcționează ca o colivie din care personajele nu au scăpare, și unde se devorează reciproc. 

- Fără a părea că face vreun efort special, Toată lumea din familia noastră reușește să devină o dramă profund impresionantă, iar un rol major îl are aici prezența micuței Sofia la întregul război dintre părinții ei - biologici și prin adopție. Ea nu înțelege mare lucru (întreabă ”Ce-i aia?” când taică-său îi explică că mama ei este ”o curvă ordinară, ține minte asta!”), însă intuiește tensiunea. Reacția ei e departe de a fi explicită. Îi ghicești teama și tristețea în spatele unor gesturi mărunte.