Aug 11, 2012

Puiul și pelicanul

Când aveam vreo 5 ani am auzit pentru prima dată Puiul de Brătescu-Voinești. Vă mai amintiți, poate. Povestea aia care se încheie sinistru cu mama care zboară și puiul care rămâne să moară înghețat. Am fost atât de devastată de final, încât m-am smiorcăit ore întregi. Așa că taică-meu a luat în mână un volum cu prestanța unei cărți de povești (cred că era cartea de telefoane, de fapt) și mi-a zis conspirativ: ”Asta ai auzit la grădiniță? Ia stai să îți spun eu adevăratul final al poveștii, pe care numai puțini îl știu”. Nu încăpea nicio îndoială în mintea mea că dacă cineva putea ști adevăratul final, acela era doar tata. Ei, și adevăratul final suna cam așa. Da, mama prepeliță și-a luat zborul și da, puiul a rămas în miriște zgribulit, incapabil să o urmeze. DAR. La scurt timp după, dintr-un tufiș a răsărit un iepure de câmp. Care s-a grăbit să îl ia pe pui în vizuina lui și să îl țină la căldură toată iarna. Au împărțit morcovi și rădăcini și au stat de povești cu ochii la ninsoare. Și, ce să vezi, până anul următor când s-a întors mama prepeliță, puiul era mare și sănătos și o aștepta vesel. Normal că toate viața am ținut minte Puiul numai cu happy end.


Mi-am adus aminte de episodul ăsta văzând Nicostratos le pelican. Poate fiindcă e tot despre un părinte care reușește să vindece o pasăre pentru a închide o mică rană sufletească a copilului său. Doar că de data asta, cum ghiciți din titlu, e vorba de un pelican. Iar părintele e jucat de Emir Kusturica. Și decorul nu are răceala celui imaginat de Brătescu-Voinești, ci e cel al unei insule grecești idilice, unde toată lumea salută pe toată lumea și se trăiește în pace și armonie, chiar dacă viața nu prea oferă multe. Sigur că atmosfera e de basm și e dubios că toți vorbesc franceză, iar personajul lui Kusturica mai face asta și cu accent balcanic. Plus că mersul lucrurilor devine previzibil de la un moment dat. Dar e o anume căldură și o bucurie ludică în acest film care mă face să vreau să îl văd alături de propriul meu copil, când o veni vremea.  

1 comment:

Adina Chițu said...

ioi, demult nu m-a mai inmuiat un trailer in asa hal :))