May 12, 2012

L’année dernière à Marienbad


Peste vreo zece zile, la Cannes, va fi proiectat în premieră ultimul film al lui Alain Resnais – Vous n’avez encore rien vu (Încă n-aţi văzut nimic) – aşa că m-am gândit că e un moment bun să văd cu mai multă atenţie unul dintre filmele care i-a consacrat stilul, made in 1961.

Şi trebuie să încep cu un warning. Anul trecut, la Marienbad e un film care cere (şi merită) răbdare. Care se derulează într-un ritm lent, repetitiv, cu accent pe detalii a căror semnificaţie nu e vizibilă imediat. Fără story clar definit, fără evenimente de tip cauză-efect. Adesea haotic sau neclar. De ce? Pentru că reproduce cadrul unui vis. Unde totul e posibil şi unde nu există un regizor şcolit la Hollywood.


Anul trecut, la Marienbad e o poveste de dragoste incertă, în care el şi ea împărtășesc amintiri contradictorii. În cea mai mare parte a filmului, el monologhează încercând să o convingă pe ea că există ceva petrecut ”anul trecut, la Marienbad” care îi leagă. Iar ea neagă în permanenţă, dar în acelaşi timp pare să îl stârnească, să se lase sedusă. Dar povestea rezumată în două fraze e prea puţin importantă. Filmul lui Resnais e despre caracterul selectiv si capricios al memoriei. Pasaje din trecut sunt reluate mereu sub altă formă - fiecare îşi aminteşte altceva. Iar toate personajele sunt filmate în câteva rânduri pe post de statui umane, nemişcate, blocate şi mute într-un palat enorm numit Marienbad.

Filmul păstrează aerul discontinuu, misterios, straniu al unui love story ieşit din tipare, la fel ca cel din Hiroshima, mon amour. Fără happy end şi fără rezoluţii liniştitoare. Doar cu imagini persistente care îţi rămân impregnate pe retină.  
  

4 comments:

Blogul cu Filme said...

Filmul ăsta cred că nu ar fi arătat așa dacă Resnais nu ar fi colaborat cu Robbe-Grillet. Pentru mine, Marienbad e mai degrabă fimul celui de al doilea. Poezia este a lui Resnais - mai ales prin culoarea pe care o dă mișcarea camerei (am în cap scurt-metrajele-eseu ale lui Resnais din anii 1950, și în special un scurt despre o uzină/rafinărie de petrol - nu mai știu cum se chema exact). Iar legătura cu Hiroshima e cât se poate de validă. Dar scenariul este 100% marca Grillet, mai ales acel punct de referință, și anume memoria iubirii ”de anul trecut”. Referirea la ceva incert, dar care te convinge că a existat, incertitudinea amintirilor sunt marca celui din urmă. Și se vede asta în ”L'homme qui ment”. Mă bucur că mi-ai adus aminte de el. :)

Ionut Mares said...

Sper ca Vous n’avez encore rien vu este testamentul pe care il merita unul din cei mai originali cineasti. Anul trecut la Marienbad (unul din filmele preferate ale lui a.l.s, despre care a scris eseuri faine) este, intr-adevar, varful unei opere care s-a ocupat de una din cele mai fascinante teme - memoria. O opera cu varfuri extraordinare (Anul trecut..., Hiroshima..., Providence (fabulos), Muriel, La guerre e fini (toate preferatele mele), dar şi cu eşecuri lamentabile - I want to go home sau Je t'aime, je t'aime). Cam toate filmele sale sunt variatiuni pe aceeasi tema - memoria si scaparile ei (e adevarat, din filmele de dupa 1980 nu i-am vazut decat recentul Wilde Grass si mai vechiul si trasnitul I Want to go Home).

ad said...

Mersi frumos de insight, B. ! Incep sa caut ce a mai facut Robbe-Grillet :)

ad said...

Ionut: Da, cineast original si foarte prolific. Cine stie, poate asta nu va fi ultimul lui cuvant in cinemaul francez :)