Supravieţuitori temporari. Decupaje.

Hiroshima mon amour (r. Alain Resnais, 1959)

Vezi tu, într-o dimineaţă Mariko a fugit. Nu-mi aduc aminte de ce. Probabil o supărase ceva. În orice caz, a pornit-o la goană pe străzi, iar eu m-am luat după ea. Era foarte devreme şi nu se vedea nici ţipenie de om. Mariko a intrat pe o alee, iar eu am urmat-o. La capătul aleii era un canal unde stătea îngenuncheată o femeie, cu mâinile în apă până la coate. O femeie tânără şi extrem de slabă. Mi-am dat seama imediat că acolo ceva nu era în regulă. Vezi tu, Etsuko, s-a întors şi i-a zâmbit lui Mariko. Ştiam că nu e în regulă ceva. La fel şi Mariko, probabil, căci s-a oprit din fugă. La început am crezut că femeia e oarbă. Avea aerul acela. Ai fi zis că nu vede nimic. Ei bine, şi-a scos braţele din canal şi ne-a arătat ce ţinea sub apă. Era un bebeluş. 

(Kazuo Ishiguro - Amintirea palidă a munţilor)