“Noul val” ceh – cutremure şi ecouri

Deşi nu a avut o prezenţă notabilă pe scaunul regizoral al vreunui film, Bohumil Hrabal este adesea pomenit drept părintele real al „noului val” în cinematografia cehoslovacă. Iar asta pentru că aproape toate numele iconice ale generaţiei de cineaşti ce s-a îndepărtat subversiv, sub aerul protector al „primăverii de la Praga”, de la directivele sovietice în prima parte a anilor ’60, zguduind falsul realismului socialist, găsesc în proza lui Hrabal o sursă directă sau implicită de inspiraţie. Inconfundabilul umor negru cu care sunt povestite frânturi din absurdul existenţei sub un regim opresiv reprezintă un manifest în sine. La fel şi haina de personaje sociale marginale, a căror existenţă abia dacă era recunoscută sub canonul realismului socialist, pe care o îmbracă actorii principali (adesea neprofesionişti). Angajate în dialoguri situate de multe ori la limita absurdului, pentru a demasca impostura unui regim tarat de incompetenţă şi ipocrizie, aceste personaje au devenit marca cinematografică a unei generaţii de regizori dispuse şi capabile să cultive germenii dizidenţei pe peliculă. Vă mai amintiţi de Iubirile unei blonde şi de Balul pompierilor, ambele realizate de Milos Forman? De Diamantele nopţii, în regia lui Jan Nemec? Sau de colajul cinematografic Micile perle, semnat de cele cinci nume mari ale „noului val” ceh: Jiri Menzel, Jan Nemec, Evald Schorm, Vera Chytilova şi Jaromil Jires? Sau poate de cele două filme care au primit statueta de aur a premiului Oscar pentru cel mai bun film străin, în perioada 1965-1967: Magazinul de pe Strada Mare de Jan Kadar şi Trenuri bine păzite, în regia lui Jiri Menzel?

Descris pe bună dreptate ca una dintre cele mai productive perioade din istoria cinematografului ceh, „noul val” avea să fie strivit în mod subit şi brutal sub şenilele tancurilor sovietice care îşi făceau intrarea în Praga acum exact 30 de ani. După zdrobirea „feţei umane” a socialismului cehoslovac, mulţi regizori au ales exilul şi aveau să cadă în umbra anonimatului la Hollywood. Cu excepţia notabilă a lui Milos Forman, majoritatea abia dacă au reuşit să îşi continue cariera în industria divertismentului occidental.

Poate cea mai trainică relaţie de colaborare născută în frenezia anilor de glorie ai „noului val” ceh este cea dintre Bohumil Hrabal şi Jiri Menzel. Veritatea succesului acestei echipe scriitor-regizor a devenit pentru prima dată evidentă în 1967, când filmul Trenuri bine păzite, făcut de Menzel după romanul omonim al lui Hrabal, era distins cu premiul Oscar. A urmat o serie de alte colaborări între cei doi, premiate şi nominalizate, printre altele, la festivalul de la Karlovy Vary şi de la Berlin. Putem aminti aici Ciocârlii pe sârmă, din 1990, şi filmul care face subiectul acestui articol – În slujba regelui Angliei, din 2007.

Prezentată în premieră în România de regizor însuşi, venit la Gala Festivalului Filmului European de anul trecut, pelicula este primul rezultatul al unei colaborări postume cu Hrabal, dispărut la Praga în 1997. „Am iubit şi am admirat opera lui Bohumil Hrabal încă de când am descoperit-o”, mărturiseşte Menzel. „Dar nu am avut niciodată intenţia de a aduce pe ecran o simplă ilustrare colorată a poveştilor sale. În schimb, am încercat să exprim şi să păstrez cât de bine am putut spiritul stilului narativ al lui Hrabal şi să îi fac vocea auzită prin limbajul filmului”, adaugă el în materialul distribuit presei.

Ecou al universului tematic lansat în perioada „noului val” în cinematografia cehă, scenariul filmului În slujba regelui Angliei urmăreşte traseul picaresc al unui personaj „mic” – atât ca poziţie socială, cât şi în accepţiunea literală a cuvântului – prin două dintre evenimentele ce au modelat în mod definitoriu istoria recentă a Europei Centrale: al doilea război mondial şi revoluţia socialistă. De la paradisul burghez antebelic – în care micul Jan Dite este un chelner ambiţios ce ajunge să stăpânească arta servirii impecabile atât de bine încât este angajat la faimosul Hotel Pariz din Praga, unde superior îi este unul dintre marii maeştri ai meseriei, ce l-a servit tocmai pe regele Angliei – până la griul trist al vieţii sub regimul comunist. Resemnarea melancolică a personajului silit la muncă brută sub conducerea proletară reprezintă principala linie narativă a scenariului, punctată de flashbackuri ce prilejuiesc incursiuni dulci-amare în tihna burgheză a vieţii antebelice, doldora de umorul fin şi negru tipic lui Hrabal. Naivitatea candidă jucată atât de autentic de actorul Ivan Barnev, precum şi pitorescul unor scene ce revin cu o intensitate crescândă de-a lungul filmului – cum ar fi cele în care trupurile goale ale femeilor iubite sunt decorate de Jan cu flori, cu delicatese culinare şi apoi cu bancnote, sau scena recurentă în care Jan fuge zadarnic pe peronul unei gări, mai întâi cu un teanc de bani în mână, iar apoi pentru a întinde un sendviş spre un vagon de evrei ce urmează să fie deportaţi – fac vizionarea absolut captivantă. Deşi uneori criticat pentru o presupusă lipsă de fidelitate faţă de proza lui Hrabal şi pentru că nu s-ar ridica la înălţimea capodoperelor din anii de glorie ai „noului val” , În slujba regelui Angliei reprezintă fără îndoială o frescă plină de viaţă şi culoare a drumului istoric bolovănos parcurs în miezul secolului trecut de Mitteleuropa.