Sep 7, 2009

Avem un film. Cum procedăm?

Deşi bine primit de o mare parte a criticilor la lansarea din 2000 şi numit de mulţi drept pelicula în care Michael Douglas face cel mai bun rol al său din ultimii ani, filmul Wonder Boys e foarte probabil să nu vă sune deloc cunoscut. Consfinţit de încasările mici la box-office, cvasianonimatul peliculei a generat abandonarea prezentării sale în cinematografe în multe ţări, şi condamnarea la o ingrată lansare doar pe casetă video sau dvd. Cu alte cuvinte, seria de nume cunoscute listată pe afiş alături de Douglas (Frances McDormand, Robert Downey Jr., Tobey Maguire ş.a.) nu a reuşit să-i aducă o notorietate satisfăcătoare, iar situarea tematică în lumea campusurilor universitare – şi, deci, ţintirea implicită a unui public tânăr – n-a reuşit să scoată filmul din conul său de umbră. Motivul? Unul şi bun: maşinăria succesului la Hollywood e pusă în mişcare de marketing, publicitate şi în general de crearea de cât mai multă „vorbărie mediatică” în jurul unui film. Mult prea rar are legătură cu valenţele artistice ori valoarea acestuia. Iar asta fiindcă nu încape nici o îndoială că Wonder Boys, producţia regizată de Curtis Hanson după romanul omonim al lui Michael Chabon, este un film bun. Însă, după cum a devenit evident ulterior, un film bun care nu a beneficiat de o investiţie destul de mare sau destul de inspirată în campania de promovare. Lucru care i-a fost fatal.

Dacă privim mai departe pe firul explicaţiilor eşecului suferit de film în atragerea de popularitate şi încercăm să vedem lucrurile din perspectiva casei de producţie Paramount, e uşor de constatat că Wonder Boys nu apare ca un film tocmai uşor de marketat. După cum mărturisea regizorul Curtis Hanson, pe care poate vi-l amintiţi ca autor al celebrei aventuri retro L.A. Confidential, un film trebuie să se poziţioneze cât mai rapid şi clar pe piaţa hiperaglomerată a divertismentului, iar „Wonder Boys nu a fost uşor de redus la o singură imagine acroşantă sau un singur slogan-cârlig” . Aşadar, Paramount a recurs la cea mai puţin periculoasă strategie de promovare, care însă s-a dovedit şi cea mai puţin eficientă. Punctul său de sprijin a fost afişarea unui close-up cu Michael Douglas pe posterul filmului, marşând pe o imagine atent retuşată şi bine prelucrată pentru a-i scoate eul atractiv în evidenţă. Când în realitate filmul face complet altceva!

În Wonder Boys nu apare nici o urmă din şarmul masculin exersat de Michael Douglas în Instinct primar (Basic Instinct) sau The Game, nimic din puterea şi furia personajelor interpretate în Cădere liberă (Falling Down) sau în Traffic. Aici el este antieroul ce îşi petrece o nesfârşită adolescenţă pe post de profesor de scriitură creativă la o universitate din Pittsburgh. În cea mai mare parte a filmului e după câte una dintre dozele sale consistente de marijuana, îmbrăcat într-un vechi halat de baie „inductor de inspiraţie” şi incapabil să ia decizii consecvente. Undeva în jurul vârstei de 50 de ani, el se află la mai mult de 7 ani de la publicarea unui roman de succes şi nu reuşeşte să finalizeze următoarea sa carte. În plus, tocmai e părăsit de ultima nevastă şi află că şefa (căsătorită a) catedrei la care predă e însărcinată cu copilul lui. Pe scurt, buimăceala şi vulnerabilitatea personajului ce îşi duce viaţa ca pe o studenţie perpetuă îl aduce pe Michael Douglas într-o postură neegalată de vreunul dintre rolurile sale anterioare. Iar venerabilul actor face faţă provocării în mod remarcabil.

În ton cu tematica şi atmosfera filmului se află coloana sonoară semnată de câteva nume vechi şi grele, cum ar fi cel al lui Bob Dylan, Neil Young şi Leonard Cohen. De fapt, acesta a fost singurul capitol la care filmul a reuşit să atragă atenţia necesară şi să fie răsplătit cu un premiu Oscar. Trecute cu vederea şi nepremiate au rămas performanţele filmului în ceea ce priveşte scenariul, regia, rolul principal şi câteva dintre cele secundare, ce îi dau atât de multă culoare. Asta chiar dacă e plin de dialoguri excelent scrise, ce combină replicile inteligente (şi atât de depărtate de clişeele made in Hollywood) cu un umor fin şi negru, şi cu delicioasele răbufniri de imaginaţie nestăpânită, numai bune pentru a creiona atmosfera din jurul atelierelor de creaţie literară conduse de Grady Tripp, profesorul interpretat de Michael Douglas. De reţinut e scena în care cei trei „băieţi teribili” – Tripp, editorul Crabtree (Robert Downing Jr.) şi studentul genial James (Tobey Maguire) – stau la o masă într-un bar şi inventează nume şi poveşti pentru personajele pe care le văd din jur, ţesând ingenioase iţe ficţionale la minut. Inventiv, haios şi jucându-se mereu cu atenţia şi aşteptările privitorilor, scenariul e doar unul dintre motivele pentru care Wonder Boys merită să-i acordăm toată atenţia. Chiar dacă nu a reuşit să o atragă pe cea a juriului ce decernează premiile Oscar.

2 comments:

filosofulupeste said...

Mersi!

albeenah said...

Eu l-am vazut de vreo 3 ori si il am acasa pe ...caseta video. E un film foarte bun, cald si sincer, in care redescoperi valoarea cinematografiei de calitate prin intermediul jocului actoricesc, scenariului impecabil si elementelor de atmosfera (muzica si minimalista scenografie). Astazi filemele de box office se fac cu decoruri somptuase, efecte speciale din plin, sange, violenta, sex...u know the drill... Sincera sa fiu... eu sunt bucuroasa ca n-a cucerit box-office-ul si ca putinii oameni care-l stiu resusesc sa-l aprecieze la adevarat sa valoare.