Deşert şi aur negru

În celebrul său jurnal american de călătorie, Jean Baudrillard descria deşertul ca fiind miezul simbolic al vieţii de dincolo de Atlantic. Cu ochiul antrenat al criticului, lucid şi conştientizând chingile invizibile ale fascinaţiei, Baudrillard fotografia deşertul ca pe „negativul suprafeţei terestre şi al umorilor noastre de oameni civilizaţi”, un loc ce „alungă scrupulele artificiale ale culturii”. Esenţa aridităţii e tradusă printr-o „vitalitate primară, viscerală, incoercibilă”, ce contrastează violent cu universul tot mai abstract al cotidianului. Prin prisma acestui deşert aşezat simbolic în centrul existenţei, Statele Unite şi al lor melanj unic dintre „rafinament tehnologic” şi o „brutală conştiinţă împăcată” reprezintă „singura societate primitivă actuală”, conchidea teoreticianul postmodern.

Deşertul ca spaţiu american originar imaginat de Baudrillard este tocmai fondul pe care se dezvăluie subiectului filmului Va curge sânge (There Will Be Blood), inspirat vag de regizorul-scenarist Paul Thomas Anderson din romanul Oil! al lui Upton Sinclair. Iar observaţiile criticului francez, deşi făcute la mai bine de un secol după intervalul temporal în care se desfăşoară acţiunea peliculei, găsesc rezonanţe puternice în viziunea sa dominantă. În Va curge sânge, deşertul sud-californian reprezintă mediul tern unde personajul principal, Daniel Plainview, se înscrie în cursa primordială pentru dominarea rezervelor de petrol, ce începe să prindă contur la sfârşitul secolului al XIX-lea. Avariţia, cruzimea şi lipsa de scrupule a lui Plainview reprezintă tocmai coordonatele „primitivului american” ce, aşa cum arăta şi Baudrillard, marchează un amestec paradoxal între brutalitatea agresivă şi fineţurile psihologice necesare unei reuşite prin manipulare. În interpretarea magistrală a lui Daniel Day-Lewis, Plainview schiţează portretul robot al colonistului înfometat de bogăţie şi capabil de cele mai josnice tertipuri pentru a o obţine.

În plus, după cum remarca o cronică apărută în New York Times, introducerea petrolului pe post de axă în competiţia sângeroasă pentru înavuţire nu face decât să dea o rezonanţă profetică sumbră scenariului, parcă prevestind goana după preţiosul minereu, care a modelat în mod decisiv societatea americană a secolului XX. Aurul negru ascuns în subsolul sterpelor ţinuturi californiene, unde lipsa grâului şi a apei transformă micile comunităţi în prăzi vulnerabile datorită sărăciei, devine miza supremă în competiţia pentru parvenire. Abia lansat ca monedă forte în goana după bani a anilor 1900, petrolul ajunge rapid pretext pentru expozeul unui întreg arsenal manipulativ regizat abil de Daniel Plainview.

La început un exploatator modest al zăcământului, angajat în munca grea şi adesea letală din jurul instalaţiilor incipiente de forare, Plainview află despre ţinutul californian din jurul orăşelului Little Boston, unde există atât de mult petrol încât răbufneşte singur la suprafaţă. Înarmat cu discursul negociatorului profesionist şi cu o imagine convenabilă de proprietar al unei „afaceri de familie” (una dintre puţinele referiri ce aminteşte de romanul lui Sinclair), el reuşeşte fără prea multe greutăţi să convingă nevoiaşa comunitate locală să vândă preţioasele terenuri. Afundată în ignoranţa şi deznădejdea generate de sărăcie, comunitatea acceptă sceptic că sub terenurile pe care abia cresc tufişuri ţepoase şi cactuşi ar putea exista aurul negru de care vorbeşte Plainview. Aşa că marşează credulă la promisiunile de construcţie a unor drumuri şi şcoli, şi cedează bucuroasă bucăţi de deşert în schimbul unor sume infime.

Adversar al eforturilor de manipulare a proprietarilor locali devine curând Eli Sunday (Paul Dano). Predicator şi conducător al unei biserici locale, cu faimă de vindecător, el e probabil unicul personaj conştient de amploarea înşelătoriei lui Plainview. După cum se dovedeşte pe parcurs, intenţia lui nu este însă de a opri „investiţia” petrolistului, ci doar de a obţine un profit personal cât mai mare de pe urma ei. Tabloul primitivismului şi al lipsei supreme de scrupule devine astfel complet, transformând tradiţionala dualitate „bine-rău” într-o simplă diferenţă de nuanţă între „rău” şi „mai rău”.

Griul noroios şi duritatea întunecată a vieţii din preajma puţurilor de forare sunt construite într-o permanentă notă obscură prin ochiul regizoral al lui Anderson în Va curge sânge şi perfectate de muzica lui Jonny Greenwood de la Radiohead. Succesiunea de sunete bizare şi linia melodică bolnăvicioasă completează perfect scena pe care Daniel Day-Lewis oferă poate cea mai reuşită performanţă a carierei sale. Integral transformat pentru întruchiparea lui Plainview, el adoptă vocea, grimasele, mimica şi postura necesare ilustrării – adesea impresionant de teatrale, caricaturale – unui portret primitiv şi monocrom al capitalistului american.