Pentru a popula planşa pe care s-a decis să monteze adaptarea romanului All the Pretty Horses, folosind cu obedienţă reţetarul western, regizorul Billy Bob Thornton a selectat următoarele: (a) câteva peisaje agreste luate cu copy-paste de pe afişele lucioase cu “Marlboro Country”, (b) turmele de cai sălbatici lipite pe fundalul galben-nisipos al semi-deşertului, (c) colinele tăiate abrupt printre care şerpuieşte Rio Grande, plus (d) călăreţii ce ţin dârz hăţurile armăsarilor mustang şi aruncă priviri de bărbat-alfa de sub pălăria largă de cowboy. Asta pentru început. Apoi odată povestea urnită, a pus la bătaie şi o sămânţă de love-story, retezată însă fără milă când a încolţit prea obraznic. Motivul ? A arăta clar că priorităţile lui “Marlboro Man” sunt stabilite fără nici o urmă de echivoc : întâi caii, pe urmă femeile. Cu foarte mici excepţii, regretabil soldate cu o lacrimă pe obrazul cowboy-ului principal.
Deşi traducerea românească a titlului rezonează a dulcegărie ieftină mai ceva dec ât coperta unui roman de Sandra Brown, să nu credeţi că Pasiune neîmblânzită (All the Pretty Horses) explorează vreun amor cu probleme sau deviant pe fundalul rural-rustic al Americii tradiţionale, la fel ca Brokeback Mountain. Nu. De data asta machismul nu e doar aparent, iar posesorii de pistoale şi de lasouri reprezintă cu adevărat masculinitatea învirgonţată ce caracterizează în mod stereotip imaginea de cowboy.
Cunoscut mai degrabă pentru prezenţa în faţa camerei decât în spatele ei, regizorul Billy Bob Thornton adaptează în All the Pretty Horses romanul omonim de Cormac McCarthy. Deşi, pe de o parte, îi e fidel cărţii prin aşezarea episoadelor narative, făcând o traducere corectă de pe pagină pe ecran, pe de alta, artifiicile auctoriale specifice scriituri lui McCarthy îi scapă fără speranţă. Cu toate că stilul atât de personal al lui McCarthy de a reda micile detalii de atmosferă reprezintă un ingredient vital succesului acestei poveşti, altfel banale, transpunerea sa pe peliculă rămâne un eşec. Ce rezultă e un film care convinge cu greutate şi care nu a fost tocmai luat în braţe de critici. Chiar dacă distribuţia conţine în mare parte nume ce ţin prima pagină a revistelor mondene de la Hollywood.
Filmul urmăreşte traseul pe care John Grady Cole (Matt Damon) şi Lacey Rawlins (Henry Thomas) îl parcurg din Texas, unde ferma ce a aparţinut familiei celui dintâi de câteva generaţii este acum vândută unei companii petroliere, spre Mexic. Contrar antitezei frecvente dintre bogaţia şi bunăstarea Statele Unite, şi sărăcia şi corupţia ce domnesc în Mexic, cele două personaje purced spre sud cu imaginea unui paradis în minte. Ei caută acolo lucruri pe cale de dispariţie în America anilor ’48-’49, când explozia industrială începe să facă loc tot mai mult autostrăzilor şi sondelor de petrol. Caută vechile ferme, atât de mari încât îţi ia o săptămână să le străbaţi călare de la un capăt la altul, sau caii sălbatici ce încă aleargă liberi şi trăiesc în pustietate.
Perspectiva romantică asupra acestui eden sudic se continuă previzibil cu o poveste de dragoste ce începe între John şi Alejandra (Penelope Cruz), fiica fermeriului mexican foarte bogat, pentru care lucrează cei doi americani. Si parcă pentru a ne aminti că acţiunea are loc în patria telenovelelor, scenariul alunecă încet spre binecunoscutul stil, asigurând beţele în roate aducătoare de dramă în iubirea dintre cei doi. Evident că părinţii ei nu sunt de acord cu relaţia dintre John şi Alejandra. Evident că există o mătuşă – matroană aristocrată, ce face şi desface toate deciziile luate în familie – care aranjează capturarea lui John şi Lacey de către poliţie, sub pretextul unui delict fabricat. Şi de aici intrăm în tenebrele sistemului mexican de justiţie, unde corupţia şi nedreptatea sunt la ordinea zilei. Însă nu vă îngrijoraţi : povestea are happy-end. Până la urmă, John o lasă în urmă pe Alejandra, şi se reîntoarce la viaţa de cowboy adevărat alături de Lacey. Priorităţile sunt restabilite; caii rămân mai importanţi decât femeile. Că doar suntem în “Marlboro Country”.
